StiripesurseExterneIrlanda impune cele mai dure restricţii din toată Europa

Irlanda impune cele mai dure restricţii din toată Europa

Publicat:

Irlanda va fi prima ţară din UE care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID -19, a anunţat luni premierul Micheal Martin, relatează AFP, potrivit agerpres.

Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopţii (23.00 GMT) timp de şase săptămâni, a precizat premierul într-o alocuţiune televizată, subliniind în acelaşi timp că şcolile vor rămâne deschise.

Citește și : Sute de iranieni au fost răpuși de coronavirus într-o singură zi

Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide şi barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului.

”Cerem tuturor celor din ţară să rămână acasă”, a adăugat Micheal Martin.


Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial vor avea ”permisiunea de a se deplasa la serviciu”, a spus el.

În plus, irlandezii nu îşi vor putea părăsi casele pentru a face mişcare decât pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscând amenzi.

Şcolile şi creşele vor rămâne deschise ”deoarece nu ne putem permite şi nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli”, a spus de asemenea premierul irlandez.

Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare vor fi interzise, deşi sportul profesional va fi permis în spaţiu închis.

Citește și : Trump vrea ‘să-i cumpere’ pe fermieri: Guvernul SUA le acordă subvenții record înainte de alegeri

Măsurile irlandeze sunt ”fără îndoială cele mai dure din Europa”, dar ”astăzi este nevoie de acţiuni suplimentare”, a admis premierul.

“Dacă ne unim eforturile pentru următoarele şase săptămâni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător”, a spus el.

Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.