StiripesurseDiasporaACCIDENT de tren produs în oraşul spaniol Alcala de Henares. Patru...

ACCIDENT de tren produs în oraşul spaniol Alcala de Henares. Patru persoane au fost rănite

Publicat:

Patru persoane au fost rănite grav într-un accident de tren produs în oraşul spaniol Alcala de Henares, lângă Madrid, au anunţat serviciile de urgenţă, relatează dpa.

Accidentul a avut loc în jurul orei 16:00 locală (15:00 GMT) vineri, în momentul în care trenul a intrat într-o barieră de siguranţă, a declarat un oficial de la ADIF, autoritatea care administrează infrastructura feroviară, conform agerpres .

Pe lângă cei patru răniţi grav, alte 41 de persoane au suferit răni mai uşoare, au anunţat serviciile de urgenţă locale.

Citește și : Mariano Rajoy exclude convocarea de alegeri naționale după rezultatele din Catalonia

Poliţia şi pompierii au sosit la locul accidentului iar circulaţia a fost oprită. Trenurile care asigurau curse pe distanţe scurte au suferit întârzieri.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.