StiripesurseDiasporaCaptură-record de 11,5 tone de cocaină pură în portul belgian Anvers

Captură-record de 11,5 tone de cocaină pură în portul belgian Anvers

Publicat:

Parchetul federal belgian a anunţat joi o captură-record de 11,5 tone de cocaină pură aflată într-un container provenit din Guyana, în cadrul unei operaţiuni de destructurare a unei organizaţii criminale, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Cocaina, confiscată în portul Anvers şi care avea ca destinaţie Olanda, a fost distrusă. Valoarea sa de piaţă era evaluată la circa 450 de milioane de euro, a precizat parchetul într-un comunicat.

Citește și : SUSPANSUL se menţine în SUA! Nici Trump, nici Biden NU au obţinut voturile necesare în Colegiul Electoral

Descoperirea s-a produs în cadrul unei anchete a justiţiei belgiene declanşate la sfârşitul lui 2019 după confiscarea a 2,8 tone de cocaină. Acesta a permis destructurarea unei organizaţii criminale internaţionale “bine structurate, suspectate că expediază foarte frecvent mari cantităţi de cocaină din America de Sud spre Belgia”, a explicat parchetul.

Acesta a anunţat pe 1 octombrie reţinerea a circa treizeci de persoane în Belgia, Olanda şi Spania, în urma a 70 de percheziţii. Dintre acestea, 22 sunt încă în detenţie preventivă şi aproape 3 milioane de euro au fost confiscate.


Această anchetă a dus la descoperirea faptului că un alt transport de cocaină era în drum din America de Sud. Containerele suspecte au fost transportate cu un vapor până în portul belgian Zeebrugge, apoi pe o barjă până în portul Anvers.

Citește și : Suedia prelungeşte controalele la frontiere

Pe 27 octombrie, anchetatorii au verificat cinci containere cu fier vechi. În interiorul unuia dintre ele era plasat un alt container de oţel, în care a fost găsită încărcătura de 11,5 tone de cocaină.

Această captură a dus la cinci noi percheziţii soldate cu două reţineri în Belgia şi una în Olanda.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.