StiripesurseDiasporaProtestatarii s-au adunat în marile oraşe din Belarus la 100 de...

Protestatarii s-au adunat în marile oraşe din Belarus la 100 de zile de la declanşarea mişcării de contestare

Publicat:

Protestatarii s-au adunat luni în marile oraşe de pe teritoriul Republicii Belarus, marcând 100 de zile de la declanşarea protestelor în masă după alegerile prezidenţiale contestate de pe 9 august, au anunţat mass-media locale, informează dpa, scrie agerpres.

Mişcarea de protest împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, rezistă în pofida intervenţiilor brutale ale poliţiei, condamnate de Uniunea Europeană drept un abuz de autoritate.

Citește și : Preşedintele Parlamentului European o felicită pe Maia Sandu

După alegeri în Belarus au avut loc proteste în masă în fiecare weekend. Potrivit organizaţiei belaruse pentru apărarea drepturilor omului Viasna, cel puţin 1.200 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiei de duminică a opoziţiei, dispersată aproape imediat de poliţie, care a făcut uz de grenade asurzitoare şi de gaze lacrimogene.

“Vreme de 100 de zile am avut sentimentul că suntem poporul şi liderii ţării noastre”, a declarat lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia într-un comunicat. “Ştiu în mod sigur că după aceste evenimente, poporul belarus nu va mai crede niciodată în Lukaşenko. Chiar dacă el se poate menţine la putere pentru alte câteva luni, va trăi într-o ţară în care toţi îl urăsc”, a spus Tihanovskaia.


Svetlana Tihanovskaia s-a clasat pe locul doi în alegerile din august, potrivit rezultatelor oficiale contestate. Ea s-a refugiat în ţara vecină Lituania, membră a UE, la câteva zile după vot, în urma presiunilor din partea autorităţilor.

Susţinătorii Svetlandei Tihanovskaia consideră că ea este adevărata câştigătoare a alegerilor.

Citește și : Tot mai mulţi migranţi ajung în Cipru din Turcia

De la începutul mişcării de contestare împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani şi aflat la putere din 1994, mii de persoane au fost arestate, cel puţin patru au murit şi alte câteva zeci au denunţat torturi şi violenţe în timpul detenţiei.

Susţinut de Moscova, Aleksandr Lukaşenko refuză să plece de la putere şi nu a evocat decât vagi reforme constituţionale în încercarea de a calma protestele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.