StiripesurseȘtirile zileiAzerbaidjanul cere EXCLUDEREA Franței din Grupul de la Minsk

Azerbaidjanul cere EXCLUDEREA Franței din Grupul de la Minsk

Publicat:

Parlamentul azer a cerut joi excluderea Franţei din grupul de mediatori ai conflictului din Nagorno-Karabah, după ce Senatul francez a votat o rezoluţie prin care solicită recunoaşterea independenţei acestei provincii azere cu populaţie majoritar armeană, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Legislativul azer solicită guvernului de la Baku să-şi revizuiască relaţiile economice cu Franţa şi să se adreseze Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în vederea revocării poziţiei de co-preşedinte deţinută de Franţa în ”Grupul de la Minsk”, creat în anul 1992 pentru medierea acestui conflict. Ceilalţi doi copreşedinţi sunt SUA şi Rusia.

Citește și: Trump l-a GRAȚIAT pe Michael Flynn

La rândul său, Ministerul de Externe azer a estimat că rezoluţia Senatului francez afectează reputaţia Franţei de mediator onest şi ridică semne de întrebare asupra neutralităţii acestei ţări. MAE azer a descris rezoluţia drept o provocare şi o consideră de asemenea părtinitoare.

Ministerul de Externe francez a dezaprobat la rândul său rezoluţia Senatului, afirmând că ea contravine poziţiei de neutralitate a Franţei şi amintind că nici măcar Armenia nu a recunoscut independenţa Nagorno-Karabah.


În rândul populaţiei franceze se regăsesc între 400.000 şi 600.000 de persoane de origine armeană. Preşedintele Emmanuel Macron a fost precaut să nu ia partea Armeniei sau Azerbaidjanului în conflictul din Nagorno-Karabah, dar a fost criticat în Franţa pentru că nu a făcut îndeajuns să ajute Erevanul.

În schimb, premierul armean Nikol Paşinian a salutat rezoluţia Senatului francez, pe care a descris-o drept un prim pas esenţial către recunoaşterea dreptului acestei regiuni la auto-determinare, notează Reuters.

Potrivit agenţiei EFE, zeci de persoane au protestat la Baku în faţa ambasadei Franţei, strigând lozinci precum ”Franţa, fii corectă !” sau ”Franţa, respectă dreptul internaţional !”.

Citește și: Joe Biden: Americanii nu vor accepta NERESPECTAREA rezultatelor la alegerile din SUA

În virtutea acordului mediat de Moscova, care a pus capăt conflictului armat început pe 27 septembrie între armata azeră şi forţele etnicilor armeni din Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul va prelua controlul asupra unei părţi a teritoriului acestei republici care şi-a autoproclamat independenţa în urma a trei referendumuri (în 1991, 2006 şi 2017), dar fără a fi recunoscută de comunitatea internaţională.

Rezoluţia Senatului francez, document fără forţă legală, a fost adoptată cu 305 voturi pentru, un singur vot împotrivă şi 30 abţineri. Ea a fost semnată de cinci din cei opt preşedinţi de grupuri parlamentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.