StiripesurseDiasporaMinistrul german al apărării se comportă ca un şcolar de ciclul...

Ministrul german al apărării se comportă ca un şcolar de ciclul primar, susţine un oficial rus

Publicat:

Armata rusă a acuzat-o vineri pe Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al apărării, că s-a comportat ca un şcolar atunci când a spus în această săptămână că Germania trebuie să aibă “o poziţie de forţă” faţă de Rusia, relatează dpa, potrivit agerpres.   

Kramp-Karrenbauer s-a comportat ca “un şcolar de ciclul primar care compensează ignoranţa într-un subiect cu absurdităţile spuse vocal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Koanşenkov, într-un comunicat.

Citește și : Phenian, oraşul INTERZIS! Kim Jong Un a dat ordinul în urmă cu puţin timp

Părând să se refere la Al Doilea Război Mondial, Konaşenkov a mai spus că tentativele Germaniei de a crea o poziţie de forţă faţă de Rusia în secolul al XX-lea “au dus la consecinţe tragice pentru întreaga lume, pentru Germania însăşi şi poporul german”.

Annegret Kramp-Karrenbauer, un politician de carieră care este ministru al apărării în guvernul german de aproape un an şi jumătate, a declarat miercuri, în Parlamentul german, că Germania ar trebui să abordeze negocierile cu Rusia de pe o “poziţie de forţă”.


“Asta a fost mereu o bună tradiţie pentru politica externă germană şi ar trebui să rămână aşa şi pe viitor”, a mai spus Annegret Kramp-Karrenbauer, potrivit stenogramei oficiale, notează dpa.

Citește și : CIA controla două companii elveţiene de criptare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.