În toate taberele politice, cu excepția RN și LFI, candidaturile oficiale sunt contestate. Slăbirea partidelor constituie unul dintre motivele acestei inflații de candidaturi la alegerile prezidențiale de anul viitor, scrie Les Echos.
Cel mai cunoscut dintre aceste „planuri B”: dacă Marine Le Pen nu va putea candida la alegerile prezidențiale de anul viitor din cauza condamnării sale, Jordan Bardella îi va lua locul. Formațiunea sa, Rassemblement National (RN), a pregătit de multă vreme această eventualitate, iar decizia este așteptată pe 7 iulie, potrivit stiripesurse.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Planuri B sunt însă atât la stânga, cât și la dreapta; candidații declarați și învestiți oficial de partidele lor pentru alegerile prezidențiale din 2027 se confruntă cu numeroase ambiții rivale. Acestea provin de la persoane care nu și-au anunțat încă oficial candidatura, dar recunosc că „se pregătesc”, „se gândesc” sau „nu exclud nimic”.
Slăbiciunea partidelor
Unii au făcut deja pasul. La stânga, Karim Bouamrane, Jérôme Guedj, Clémentine Autain sau Benjamin Lucas-Lundy și-au manifestat ambițiile, iar la dreapta David Lisnard s-a declarat deja candidat.
„Nu costă nimic să te declari candidat. Mai ales când toți candidații, în afara extremelor, afișează fragilități. Acest lucru îi obligă pe jurnaliști să te invite în emisiuni. Scopul este să încerci să urci în sondaje și, adesea, să te poziționezi pentru viitor”, observă cercetătoarea Chloé Morin.
Ascensiunea lui Emmanuel Macron în 2017, când a pornit fără un partid puternic în spate, rămâne în memoria tuturor, iar întrebarea „de ce nu eu?” a devenit un adevărat laitmotiv.
Cu excepția formațiunii La France insoumise (LFI), unde contestatarii conducerii lui Jean-Luc Mélenchon, precum François Ruffin, au fost marginalizați încă din 2024, toate taberele politice sunt afectate de această situație. Ea îi incomodează pe candidații oficiali. „La mitingul lui Bruno Retailleau s-au numărat mai degrabă greii absenți decât cei prezenți”, remarcă echipa unui candidat oficial.
Sâmbăta trecută, liderul republicanilor a beneficiat de sprijinul unor figuri precum Gérard Larcher, François Baroin sau Valérie Pécresse, însă Jean-François Copé, Laurent Wauquiez și Xavier Bertrand au lipsit.
O altă explicație este slăbirea partidelor. „Partidele au din ce în ce mai puțină legitimitate pentru a-și desemna candidatul. „Planurile B” preferă să aștepte ca favoritul natural să eșueze pentru a reveni în prim-plan”, explică Antoine Bristielle, directorul Observatorului Opiniei din cadrul Fundației Jean Jaurès.
La stânga, lipsa unui lider clar alimentează ambițiile
La stânga ne-mélenchonistă, lipsa unei conduceri clare îi face pe mulți să spere că vor deveni bărbatul sau femeia providențială. Pe lângă Raphaël Glucksmann, cel mai bine plasat în sondaje și care a anunțat că își va oficializa candidatura la sfârșitul verii, există și „planul B”, reprezentat de Karim Bouamrane. Primarul socialist al orașului Saint-Ouen și-a lansat campania la începutul lunii iunie și a ales Statele Unite pentru prima sa deplasare electorală.
Există însă și un „plan C”: Bernard Cazeneuve. Fostul prim-ministru, care dorește să reunească stânga centristă, menține suspansul în privința intențiilor sale. Totuși, lansarea site-ului său, „bc2027.fr”, și sloganul „Franța, împreună” lasă puțin loc îndoielilor.
Se vorbește chiar și despre un „plan F”, adică Olivier Faure: dacă liderul Partidului Socialist insistă atât de mult pentru organizarea unor alegeri primare, nu cumva intenționează să candideze el însuși?
Mai există și un „H”, de la François Hollande; fostul președinte se prezintă drept soluție de rezervă și va decide la sfârșitul anului dacă intră în cursă. Dar și un plan „G”, de la Jérôme Guedj, deputatul socialist care dorește să își facă auzită vocea pe teme precum Republica și laicitatea și care tocmai s-a întors dintr-o vizită în Orientul Mijlociu.
Numărul mare de pretendenți, fiecare urmându-și propria strategie, îi exasperează pe colegii lor. Un parlamentar socialist ironizează situația: „Olivier Faure stă izolat în colțul lui, Bouamrane este la New York, Guedj la frontiera palestiniană… ce haos!”
Și nu sunt singurii. Ecologiștii și foștii membri ai LFI au și ei propriii campioni. Marine Tondelier, lidera Verzilor, și-a anunțat candidatura cu luni în urmă. Foarte atașată de ideea unei alegeri primare, ea este pregătită să continue singură campania dacă acest proiect eșuează.
„Dacă nu există alegeri primare, eu merg înainte”, a declarat și François Ruffin. Fosta sa colegă din LFI, Clémentine Autain, este și ea angajată în cursa pentru Palatul Élysée. La fel și deputatul Génération.s, Benjamin Lucas-Lundy.La dreapta, candidatura lui Bruno Retailleau este contestată de numeroase voci din propriul partid. „Mă pregătesc pentru această alegere prezidențială”, a declarat săptămâna trecută Xavier Bertrand la BFMTV, precizând că străbate Franța de multe luni. David Lisnard este deja candidat, iar Laurent Wauquiez, liderul deputaților Droite Républicaine, și fostul prim-ministru Michel Barnier speră și ei să își joace șansa.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Situația este similară și în tabăra moștenitorilor macronismului. Pe lângă candidații declarați oficial, Gabriel Attal (Renaissance) și Édouard Philippe (Horizons), mai multe personalități nu și-au abandonat ambițiile. Astfel, Yaël Braun-Pivet, președinta Adunării Naționale, repetă constant că „nu exclude niciodată nimic”. După ce a condus Comisia Legislativă în 2017 și apoi Adunarea Națională în 2022, ea urmărește cu atenție perspectiva prezidențialelor.
Și Aurore Bergé și-a manifestat interesul, iar Gérald Darmanin rămâne în apropierea scenei politice, chiar dacă afacerea Lyhanna i-a afectat imaginea și îi limitează momentan perspectivele prezidențiale. Iar lista nu se oprește aici.
Bruno Le Maire, tot mai prezent
În plină ofensivă mediatică, Bruno Le Maire revine tot mai des în atenția publicului după eșecul intrării sale în guvern, în toamna trecută. După publicarea cărții sale din această primăvară, Le Temps d’une décision (Gallimard), fostul ministru al Economiei pare din nou pregătit pentru cursa din 2027. „Pe măsură ce vom avansa, voi spune tot mai ferm, mai clar și mai hotărât ceea ce consider a fi calea cea bună pentru Franța”, a declarat el săptămâna trecută la LCI.
„În cadrul blocului de centru și centru-dreapta, planurile B speră să devină candidatul de consens între Gabriel Attal, Édouard Philippe și Bruno Retailleau, însă îmi este greu să cred că acest lucru se va întâmpla”, apreciază Antoine Bristielle.Toate aceste „planuri B” și-au dat întâlnire pentru toamnă, moment în care intențiile și raporturile de forță ar putea deveni mult mai clare.
