StiripesurseȘtirile zilei'Mitsu' este Cuvântul Anului 2020

‘Mitsu’ este Cuvântul Anului 2020

Publicat:

“Mitsu”, un caracter din grafia japoneză (kanji), devenit în acest an un slogan care rezumă ceea ce trebuie făcut pentru a se evita infectarea cu noul coronavirus în timpul pandemiei – aglomerat/dens/congestionat -, a fost ales “Cuvântul Anului 2020” în Japonia la finalul unui vot la care a participat publicul larg, informează Reuters, potrivit agerpres.

Această ideogramă s-a clasat în fruntea clasamentului, obţinând 14% din totalul celor 208.000 de voturi exprimate în Japonia cu ocazia unui concurs organizat în fiecare an de o fundaţie care promovează “kanji”, caractere grafice importate din China şi utilizate în scrierea japoneză.

Citește și: Un bărbat a fost ucis de poliție după ce a tras cu arma în fața unei biserici din New York (VIDEO)

Deşi se confruntă cu un îngrijorător nou val de infectări, Japonia a fost relativ scutită până în prezent de pandemia de COVID-19 în comparaţie cu alte regiuni ale lumii, iar statul nipon a reuşit să evite izolarea obligatorie a populaţiei la domiciliu.

În locul acelei măsuri, rezidenţii au fost sfătuiţi să evite aglomerările, un principiu de distanţare fizică sintetizat prin caracterul grafic “mitsu”.


Expresia, popularizată de la sfârşitul lunii martie de guvernatoarea regiunii Tokyo, Yuriko Koike, a devenit foarte repede virală şi a inspirat lansarea unor producţii diverse, precum manga, un remix tehno şi chiar un joc video.

Ca în fiecare an, posturile de televiziune din Japonia au difuzat în direct anunţul prin care a fost comunicat “Cuvântul Anului”, care a fost desenat cu o pensulă de un călugăr de la templul Kiyomizu din Kyoto.

Citește și: NAUFRAGIU pe coasta Venezuelei (FOTO)! Cel puțin 11 oameni și-au pierdut viața

După recomandările guvernului în privinţa evitării aglomerărilor, mulţi locuitori din Japonia “s-au comportat având mereu în minte termenul ‘mitsu'”, au declarat reprezentanţii fundaţiei care promovează grafia “kanji”.

Cele mai multe dintre celelalte “kanji” incluse în Topul 10 al cuvintelor din 2020 fac de asemenea referire la pandemie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.