StiripesurseSintezeRohani: Programul balistic nuclear iranian nu este negociabil, iar Biden 'ştie...

Rohani: Programul balistic nuclear iranian nu este negociabil, iar Biden ‘ştie acest lucru’

Publicat:

Programul privind rachetele balistice iraniene nu este negociabil, iar preşedintele ale american Joe Biden ”ştie acest lucru”, anunţă preşedintele iranian Hassan Rohani, relatează Reuters, potrivit news.ro.  

Joe Biden a anunţat că vrea să readucă Statele Unite în cadrul Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, în vederea unor negocieri mai largi cu privire la programul nuclear al Republicii islamice, dar şi cu privire la programul balstic iranian şi politica Teheranului în regiune.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

Donald Trump a retras Statele Unite din Acordul de la Viena şi a reimpus în mai 2018 sanţciuni vizând Teheranul, cu speranţa de a obliga Iranul să renegocieze aceste trei puncte.

Însă această politică a ”presiunii maxime” nu a avut efectul dorit.


Pe de altă parte, Rohani a apărat luni execuţia jurnalistului Rouhollah Zam, condamnată de către mai multe ţări europene, şi a apreciat că această condamnare la moarte a fost pronunţată în baza legislaâiei iraniene.

”Sistemul judiciar iranian este independent. Ei (europenii) au dreptul să comneteze, dar Rouhollah Zam a fost executat în baza hotărârii unui tribunal”, a declarat într-i conferinţă de presă Rohani.

”Cred că este puţin probabil ca acest lucru să duneze relaţiilor Iranului cu Europa”, a apreciat el.

Rouhollah Zam, care a locuit o vreme în exil în Franţa, a fost prins în Irak şi transferat în Iran, unde a fost executat sâmbătă prin spânzurare cu privire la incitare la violenţă în contestarea din 2017 din Iran.

Franţa a denunţat un ”act barbar inacceptabil” şi a condamnat ”cu cea mai mare fermitate această gravă atingere adusă libertăţii de exprimare şi libertăţii presei”.

Ministerul iranian de Externe i-a convocat duminică pe ambasadorii Franţei şi Germaniei la Teheran, pentru a contesta critici formulate în urma execuţiei jurnalistului, potrivit presei iraniene.

Programul privind rachetele balistice iraniene nu este negociabil, iar preşedintele ale american Joe Biden ”ştie acest lucru”, anunţă preşedintele iranian Hassan Rohani, relatează Reuters.

Joe Biden a anunţat că vrea să readucă Statele Unite în cadrul Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, în vederea unor negocieri mai largi cu privire la programul nuclear al Republicii islamice, dar şi cu privire la programul balstic iranian şi politica Teheranului în regiune.

Donald Trump a retras Statele Unite din Acordul de la Viena şi a reimpus în mai 2018 sanţciuni vizând Teheranul, cu speranţa de a obliga Iranul să renegocieze aceste trei puncte.

Însă această politică a ”presiunii maxime” nu a avut efectul dorit.

Pe de altă parte, Rohani a apărat luni execuţia jurnalistului Rouhollah Zam, condamnată de către mai multe ţări europene, şi a apreciat că această condamnare la moarte a fost pronunţată în baza legislaâiei iraniene.

”Sistemul judiciar iranian este independent. Ei (europenii) au dreptul să comneteze, dar Rouhollah Zam a fost executat în baza hotărârii unui tribunal”, a declarat într-i conferinţă de presă Rohani.

”Cred că este puţin probabil ca acest lucru să duneze relaţiilor Iranului cu Europa”, a apreciat el.

Rouhollah Zam, care a locuit o vreme în exil în Franţa, a fost prins în Irak şi transferat în Iran, unde a fost executat sâmbătă prin spânzurare cu privire la incitare la violenţă în contestarea din 2017 din Iran.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

Franţa a denunţat un ”act barbar inacceptabil” şi a condamnat ”cu cea mai mare fermitate această gravă atingere adusă libertăţii de exprimare şi libertăţii presei”.

Ministerul iranian de Externe i-a convocat duminică pe ambasadorii Franţei şi Germaniei la Teheran, pentru a contesta critici formulate în urma execuţiei jurnalistului, potrivit presei iraniene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.