StiripesurseDiaspora25 de tone de deșeuri toxice descoperite de autoritățile sârbe

25 de tone de deșeuri toxice descoperite de autoritățile sârbe

Publicat:

Poliţia sârbă şi agenţia de securitate a statului au descoperit o cantitate masivă de deşeuri toxice şi l-au arestat pe proprietarul companiei care le-a stocat ilegal, a anunţat vineri guvernul de la Belgrad, relatează Reuters.

Cele 25 de tone de deşeuri, stocate în butoaie sigilate neglijent şi care conţin diferite substanţe chimice, între care benzen şi toluen, au fost găsite într-un depozit de pe o proprietate privată în municipalitatea Obrenovac, la circa 50 de kilometri sud-vest de Belgrad, potrivit agerpres.

Acţiunea poliţienească şi operaţiunile de curăţare aflate în desfăşurare au evitat ‘o catastrofă ecologică’, a declarat Goran Trivan, ministrul Mediului din Serbia. El a spus că anchetatorii încearcă să verifice dacă substanţele chimice au pătruns în sol şi au contaminat fântânile.

Citește și : Siria : Portul Tartus de la Marea Mediterană va fi bază navală a Rusiei în următorii 49 de ani

‘Nimeni nu va rămâne nepedepsit … pentru tratarea necorespunzătoare normelor legale a deşeurilor periculoase şi pentru punerea în pericol a sănătăţii oamenilor’, a spus el.


Într-o declaraţie separată, Ministerul de Interne a anunţat că proprietarul companiei care a gestionat depozitarea deşeurilor toxice a fost reţinut şi acuzat de punerea în pericol a siguranţei publice.

Serbia, ţară care doreşte să adere la UE, este afectată de o poluare intensă după decenii de gestiune defectuoasă la acest capitol şi ca urmare a funcţionării necorespunzătoare a instalaţiilor industriale învechite.

Ca parte a procesului de aderare la UE, Belgradul trebuie să finalizeze negocierile ce privesc mediul şi schimbările climatice. Dacă negocierile se încheie cu succes şi Serbia va deveni membră a UE până în anul 2025 – aşa cum şi-a planificat – ea va trebui să investească circa 10 miliarde de euro în protejarea mediului, prin proiecte ce ar urma să privească inclusiv managementul deşeurilor şi tratarea apelor reziduale, din această sumă guvernul sârb urmând să aloce circa 8 miliarde de euro, iar diferenţa ar fi acoperită din fonduri europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.