StiripesurseExterneParlamentul moldovean se va întruni pentru examinarea moţiunii de cenzură şi...

Parlamentul moldovean se va întruni pentru examinarea moţiunii de cenzură şi învestirea preşedintelui ales

Publicat:

Parlamentul Republicii Moldova se va reuni pe 23 şi 24 decembrie în două şedinţe extraordinare. Prima va avea loc miercuri şi va fi dedicată examinării moţiunii de cenzură iniţiată de deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) împotriva guvernului condus de Ion Chicu, iar cealaltă va avea loc joi şi fi dedicată învestirii preşedintelui ales, Maia Sandu, informează marţi Agora.md şi Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Anunţul privind cele două şedinţe extraordinare a fost făcut de preşedintele în exerciţiu Igor Dodon, după o şedinţă de lucru cu premierul Chicu şi preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

Totodată, Igor Dodon a anunţat că miercuri se va adresa cetăţenilor Republicii Moldova.

Deputaţii PAS au depus miercurea trecută o moţiune de cenzură împotriva guvernului Republicii Moldova condus de Ion Chicu, moţiune semnată şi de deputaţi din Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA) şi din Partidul Democrat (PDM). Cabinetul Chicu este acuzat că “a eşuat lamentabil” în gestionarea pandemiei şi crizei economice. Potrivit semnatarilor, “orice zi în plus în care acest guvern este în funcţie înseamnă mai puţine şanse pentru rezolvarea crizei sanitare, economice şi sociale în care se adânceşte Republica Moldova”.


Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), a câştigat categoric al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, obţinând 57,7% din voturi, comparativ cu 42,25% din voturi primite de preşedintele în exerciţiu Igor Dodon, candidat independent, dar susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.