StiripesurseDiasporaÎn calitate de preşedinte al Consiliului UE, Germania s-a ridicat la...

În calitate de preşedinte al Consiliului UE, Germania s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor (Heiko Maas)

Publicat:

Germania s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor în cele şase luni în care a asigurat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, chiar dacă există şi dosare unde ar trebui să se înregistreze progrese suplimentare, a apreciat miercuri ministrul de externe german Heiko Maas, într-un interviu acordat agenţiei de presă dpa, potrivit agerpres.  

”Am soluţionat toate problemele financiare într-un proces foarte, foarte dificil. Am ajuns la un acord privind (relaţiile comerciale post) Brexit în ultimul moment. Şi am pus chestiunea suveranităţii europene – francezii o numesc autonomie strategică – pe agendă la ultima întâlnire a miniştrilor de externe. Cred că am respectat ceea ce s-a aşteptat de la noi în timpul preşedinţia Consiliului”, a spus Maas.

Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

Potrivit acestuia, problema migraţiei rămâne un ”spaţiu gol” în interiorul Uniunii Europene. ”Dar, întrucât Comisia Europeană a prezentat propunerea sa (privind politica în domeniul migraţiei) doar la finalul lui septembrie, era de aşteptat ca noi să nu mai putem ajunge la un acord. Această chestiune rămâne unul dintre marile dezacorduri din interiorul UE. Acum Portugalia, care preia preşedinţia Consiliului UE, va trebui să şi-o asume. Mi-ar fi plăcut să facem progrese (şi în dosarul migraţiei), dar nu a fost posibil din cauza blocadei unor ţări individuale”, a explicat ministrul german.

Pe de altă parte, el şi-a exprimat speranţa că va fi iniţiat un proces de reformă a Consiliului de Securitate al ONU, structură din care Germania a făcut parte, ca membru nepermanent, timp de doi ani începând de la 1 ianuarie 2019. Maas a precizat că ţara sa va continua demersurile în scopul obţinerii statutului de membru permanent al Consiliului de Securitate.


Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

Heiko Maas a fost întrebat şi despre subiectele în care există divergenţe cu SUA, precum proiectul energetic Nord Stream 2. ”Vor exista în continuare chestiuni unde putem să nu fim de acord şi nu suntem de acord. Nu trebuie să vorbim despre suveranitate europeană dacă aceasta înseamnă că în viitor vom face totul conform Washingtonului. Este important să avem o linie comună în privinţa chestiunilor strategice şi geopolitice, să fim de aceeaşi parte a liniei frontului, dar guvernul german nu-şi va schimba poziţia legată de Nord Stream 2”, a subliniat demnitarul german.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.