StiripesurseDiasporaDemisie în Portugalia, după un scandal legat de biografia procurorului numit...

Demisie în Portugalia, după un scandal legat de biografia procurorului numit în noul Parchet European

Publicat:

Un scandal declanşat de numirea procurorului portughez în cadrul noului Parchet European (EPPO) a condus luni la demisia unui înalt responsabil din Ministerul Justiţiei de la Lisabona, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Un juriu internaţional de experţi a apreciat că opţiunea cea mai bună pentru Portugalia ar fi numirea în acest post a magistratei Ana Carla Mendes de Almeida, dar guvernul de la Lisabona nu a fost de acord şi a susţinut un alt magistrat, José Guerra, care era a doua opţiune a respectivului juriu.

Citește și : Incendii de vegetaţie periculoase în Western Australia

Guvernul portughez a motivat în scris către Bruxelles această desemnare, atribuindu-i lui José Guerra funcţii şi responsabilităţi pe care în realitate nu le-a avut. Se menţiona astfel că acesta a fost ”procuror general adjunct”, când de fapt el a fost doar procuror, că a fost responsabil al unei secţii ”a celui mai mare departament naţional pentru delicte economico-financiare”, deşi era vorba despre o responsabilitate doar la nivel regional, ori că a condus o investigaţie într-un caz relevant, dar nu acesta fusese rolul său în acel proces.

Polemica declanşată de această numire a determinat şi intervenţia preşedintelui Marcelo Rebelo de Sousa, urmată de demisia directorului general pentru politică judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, Miguel Romero, cel care a transmis Bruxellesului biografia procurorului José Guerra.


Citește și : Guvernul de la Atena suferă o remaniere restrânsă în plină pandemie

Acesta din urmă este unul din cei 22 de procurori ai colegiului noului Parchet European (EPPO), format dintr-un procuror din fiecare stat membru al UE care participă la această iniţiativă.

Noua instituţie, condusă de Laura Codruţa Kovesi, are rolul de a investiga şi de a iniţia acţiuni de urmărire penală împotriva autorilor unor delicte ce afectează interesele financiare ale UE, cum ar fi cazurile de fraudă cu fonduri europene ce depăşesc suma de 10.000 de euro, fraude de TVA de peste 10 milioane de euro, fapte de corupţie şi spălare de bani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.