StiripesurseȘtirile zileiTeheranul critică democrația occidentală: 'Este fragilă şi vulnerabilă!'

Teheranul critică democrația occidentală: ‘Este fragilă şi vulnerabilă!’

Publicat:

Democraţia occidentală este “fragilă şi vulnerabilă”, a conchis joi preşedintele iranian Hassan Rohani, avertizând totodată împotriva ascensiunii “populismului”, după tulburările provocate de susţinători ai preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump miercuri la sediul parlamentului din Washington, relatează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

“Ce am observat în SUA ieri seară şi astăzi a arătat, în primul rând, cât este de vulnerabilă şi fragilă democraţia occidentală, precum şi că, în aceste ţări, în pofida progresului ştiinţei şi tehnologiei, există mult populism”, a declarat Rouhani într-o alocuţiune transmisă de televiziunea de stat.

Citește și: Femeia care a murit în incidentele din Congresul american a fost ÎMPUȘCATĂ de polițiști

Acesta l-a calificat totodată drept “analfabet”, “bolnav” şi “populist” pe Donald Trump, care a adoptat în cursul mandatului de preşedinte o politică de “presiuni maxime” asupra Iranului.

“Să sperăm ca veninul persoanelor analfabete care îşi urmăresc interesele personale în gestionarea ţării să dispară din această ţară şi din lume”, a menţionat preşedintele iranian.


Citește și: Reacții internaționale la evenimentele bulversante din SUA

Liderul de la Teheran şi-a exprimat în acelaşi timp speranţa ca cele întâmplate la Washington şi în timpul mandatului lui Trump să fie “o lecţie pentru întreaga lume şi pentru viitorii guvernanţi” de la Casa Albă, îndemnându-l pe preşedintele ales Joe Biden să revină “la poziţia pe care ar trebui să se situeze SUA” şi să respecte normele relaţiilor internaţionale, “raţiunea şi legea”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.