StiripesurseȘtirile zileiSecretarul general al ONU a lansat "un mesaj de alertă" privind...

Secretarul general al ONU a lansat “un mesaj de alertă” privind pericolele în 2018

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat duminică “un mesaj de alertă, o alertă roşie” cu privire la pericolele care vor ameninţa lumea în 2018 şi a făcut un apel la unitate pentru a depăşi aceste pericole, transmite AFP.

“După ce am preluat această funcţie, acum un an, am lansat un apel pentru un 2017 al păcii. Din nefericire, ceea ce a urmat a fost radical opus. Conflictele s-au acutizat şi au apărut şi noi pericole. Peste tot în lume nu s-au mai înregistrat temeri atât de puternice legate de armele nucleare de la sfârşitul Războiului Rece”, a susţinut secretarul general al ONU, făcând trimitere la criza nord-coreeană, conform agerpres .

“Schimbările climatice sunt mai rapide decât noi” iar ” inegalităţile sunt încă puternice”, producându-se “încălcări grave ale Drepturilor Omului”, a continuat fostul premier portughez făcând trimitere la susţinerea din ce în ce mai amplă de care se bucură curentele naţionaliste şi xenofobe.

Citește și : Angela Merkel va colabora cu Franţa pentru a ţine unită Uniunea Europeană

“Putem rezolva aceste conflicte, putem trece peste ură şi ne putem proteja valorile comune. Însă trebuie să fim uniţi pentru a reuşi. Unitatea este drumul pe care trebuie să mergem şi viitorul nostru depinde de aceasta”, a mai adăugat Antonio Guterres care a lansat şi un apel la adresa liderilor politici ai lumii, îndemnându-i să “reconstruiască încrederea adunându-i pe oameni în jurul unor obiective comune”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.