StiripesurseȘtirile zileiUniunea Africană și-a asigurat 270 de milioane de vaccinuri

Uniunea Africană și-a asigurat 270 de milioane de vaccinuri

Publicat:

Uniunea Africană a asigurat deocamdată pentru statele membre un număr de 270 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 de la producătorii acestora, pentru a suplimenta programul COVAX, a anunţat miercuri preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Ţările africane se confruntă cu cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, cazurile de infectare raportate pe acest continent ajungând la peste 3,1 milioane şi cel al deceselor la peste 74.600 de la începutul pandemiei, potrivit unui bilanţ realizat de Reuters.

Citește și: Aproape 39.000 de spanioli s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

Vaccinurile vor fi furnizate de companiile Pfizer şi AstraZeneca, prin intermediul Serum Institute of India, şi de grupul Johnson & Johnson, a precizat Cyril Ramaphosa, care este şi preşedintele Uniunii Africane.

El a adăugat că toate cele 270 de milioane de doze vor fi disponibile în acest an, dintre care cel puţin 50 de milioane de doze vor deveni disponibile “în perioada crucială dintre aprilie şi iunie 2021”.


În ceea ce priveşte finanţarea, preşedintele Ramaphosa a spus că aranjamentele necesare au fost făcute cu African Export Import Bank (Afreximbank), pentru a sprijini ţările din Uniunea Africană care doresc să aibă acces la aceste vaccinuri.

Afreximbank va oferi, la primirea unor comenzi ferme din partea statelor membre, garanţii de angajament în avans pentru achiziţii de 2 miliarde de dolari către producătorii acestor vaccinuri.

“Există şi o colaborare strânsă între echipa Uniunii Africane şi Banca Mondială pentru a ne asigura că statele membre vor avea acces la o sumă de circa 5 miliarde de dolari fie pentru a cumpăra mai multe vaccinuri, fie pentru a plăti livrările de vaccinuri comandate în numele lor de Afreximbank”, a adăugat preşedintele Ramaphosa.

“Aceste iniţiative au obiectivul de a suplimenta eforturile COVAX şi de a ne asigura că un număr cât mai mare de doze de vaccinuri vor deveni disponibile cât mai repede posibil în toată Africa”, a completat el.

Deşi iniţiativa COVAX, creată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Alianţa pentru vaccinuri (Gavi), este vitală pentru a asigura un răspuns robust din partea Africii în faţa pandemiei, Uniunea Africană este îngrijorată de faptul că volumele precomandate prin iniţiativa COVAX pentru perioada februarie-iunie ar putea să nu fie suplimentate dincolo de nevoile angajaţilor sanitari aflaţi în prima linie a luptei împotriva maladiei COVID-19.

Citește și: Este IMPOSIBIL ca Trump să fie judecat înainte de plecarea sa de la Casa Albă

Mecanismul COVAX are ca obiectiv asigurarea unei cantităţi de 2 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 sigure şi eficiente până la sfârşitul anului 2021.

Africa are o populaţie de 1,2 miliarde de locuitori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.