StiripesurseDiasporaO jihadistă franceză arestată în Siria i-a cerut președintelui Macron să...

O jihadistă franceză arestată în Siria i-a cerut președintelui Macron să fie transferată în Franţa

Publicat:

O jihadistă franceză arestată de forţele kurde în Siria i-a cerut preşedintelui Emmanuel Macron să fie transferată în Franţa împreună că cei doi copii ai săi, pentru a putea “răspunde pentru faptele sale”, a anunţat miercuri avocatul său, informează AFP.

Acest dosar, extrem de spinos pentru Paris, survine în condiţiile în care o altă membră a mişcării jihadiste franceze, Emilie Koenig, a fost la rândul său arestată de curând de forţele kurde în Siria, potrivit mamei sale, care i-a scris ministrului francez al afacerilor externe Jean-Yves Le Drian pentru a-i cere de asemenea “repatrierea” fiicei sale şi a copiilor ei, conform agerpres .

Cealaltă jihadistă franceză “doreşte să fie repatriată împreună cu copiii săi”, în vârstă de 10 luni şi doi ani, “pentru a răspunde pentru faptele sale în faţa autorităţilor judiciare franceze”, potrivit scrisorii trimise la 2 ianuarie de avocata sa, Marie Dosé, preşedintelui Franţei.

Citește și : Încasările obţinute pe Broadway au stabilit un nou record în 2017, depășind pragul de 1,6 miliarde de dolari

Plecată în Siria în vara lui 2014 împreună cu fratele său, ea face obiectul unui mandat de căutare emis de Franţa în 2016 şi este vizată de o anchetă judiciară declanşată la Paris.


Tânăra femeie a informat că în prezent este deţinută într-o tabără kurdă din Siria, în apropiere de frontiera turcă, împreună cu alte două femei franceze, printre care Emilie Koenig, pionieră a jihadului plecată în zona irako-siriană încă în 2012.

“Deţinută într-o tabără kurdă, ea a fost interogată şi torturată”, a afirmat mama lui Emilie Koenig, care s-ar afla în compania celor trei copii ai săi, născuţi în Siria.

În ziua de azi “se pare că niciuna dintre cetăţenele franceze ţinute prizoniere în această tabără nu a avut contacte cu autorităţile franceze – direct sau indirect – şi nici nu au fost interogate de serviciile de informaţii franceze”, se spune în scrisoarea avocatului.

Potrivit serviciilor de informaţii franceze, “câteva zeci” de adulţi francezi, combatanţi jihadişti sau soţiile lor, se află în prezent în tabere sau închisori în Irak sau Siria.

Cazul femeilor însoţite de copiii lor este cel mai complex, iar Emmanuel Macron a asigurat în noiembrie că soarta lor va fi examinată “caz cu caz”.

Voci de pe eşichierul politic de dreapta se opun oricărei repatrieri. Pentru Lydia Guirous, purtătoarea de cuvânt a partidului Republicanii, femeile jihadiste trebuie să fie “judecate acolo unde se află”, pentru că “nu trebuie asumat niciun risc legat de securitatea francezilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.