StiripesurseDiasporaATENŢIE la TikTok! O fată a murit într-un joc total prostesc

ATENŢIE la TikTok! O fată a murit într-un joc total prostesc

Publicat:

O fată a murit prin asfixie în Palermo (Sicilia, în sudul Italiei) în timp ce participa la o provocare numită ”jocul cu eşarfa” de pe reţeaua socială TikTok, relatează vineri AFP care citează media italiene, transmite şi agerpres.

Antonella, în vârstă de 10 ani, care participa la o ”blackout challenge” pe TikTok, în baia din casa familiei sale, şi-a legat o curea în jurul gâtului cu scopul de rămâne fără răsuflare cât mai mult timp, în timp ce se filma cu telefonul mobil.

Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

Sora ei în vârstă de cinci ani a fost cea care i-a descoperit trupul inconştient, miercuri seara.

Fata a fost transportată imediat de părinţi la spitalul de pediatrie din Palermo, însă nu a supravieţuit.


”Jocul cu eşarfa”, în care copiii îşi blochează respiraţia până când leşină pentru a experimenta senzaţii tari, provoacă în fiecare an accidente, dintre care unele sunt fatale.

Părinţii au relatat cotidianului La Repubblica că o altă soră a fetei, în vârstă de nouă ani, a fost cea care le-a explicat ce s-a întâmplat. ”Antonella juca jocul asfixierii”, le-a spus ea.

”N-am ştiut nimic”, a explicat tatăl fetei pentru publicaţia citată. ”Nu ştiam că ea participa la acel joc. Ştiam că Antonella intra pe TikTok pentru coregrafii, pentru a se uita la videoclipuri. Dar cum mi-aş fi putut imagina această atrocitate?”, a spus el.

”Fiica mea, micuţa mea Antonella care moare din cauza jocurilor extreme de pe TikTok: cum pot accepta?”, a adăugat Angelo Sicomero, care împreună cu soţia sa a decis să doneze organele fetei, astfel încât ”alţi copii să poată trăi datorită ei”.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

Parchetul din Palermo a deschis o anchetă pentru ”incitare la sinucidere”. Telefonul mobil al fetei a fost confiscat de anchetatori, care urmează să stabilească dacă Antonella era conectată cu alţi participanţi, dacă a fost invitată de o altă persoană să ia parte la provocare sau dacă a realizat înregistrarea video pentru prieteni sau cunoscuţi.

Ca reacţie la această tragedie, platforma lansată în 2016, care declară că are 100 de milioane de utilizatori în Europa, a emis un comunicat. ”Siguranţa comunităţii TikTok este prioritatea noastră principală, suntem la dispoziţia autorităţilor competente pentru a colabora la ancheta lor”, se arată în document.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.