StiripesurseȘtirile zileiTrump dă peste cap legalizarea marijuanei

Trump dă peste cap legalizarea marijuanei

Publicat:

Departamentul de Justiţie al SUA a inversat, joi, politica oficială care a tolerat iniţiativele privind legalizarea vânzării de canabis pentru uz recreaţional, la trei zile după ce statul California a lansat cea mai mare piaţă reglementată din lume cu produse care conţin acest drog, relatează AP, potrivit mediafax.

Anunţând o “revenire la statul de drept”, procurorul general Jeff Sessions a anulat cinci decrete emise de Administraţia Barack Obama care descurajau aplicarea legilor federale în acest caz, care situează canabisul drept un drog la fel de periculos precum heroina.

Citeşte şi: Din ce în ce mai puţini nord-coreeni reuşesc să fugă din ţară. S-a ajuns la un prag istoric

“Misiunea Departamentului de Justiţie este să pună în aplicare legile Statelor Unite, iar îndrumările anterioare subminau statul de drept şi capacitatea partenerilor noştri locali, de stat şi federali să-şi îndeplinească această misiune”, a declarat Sessions.

Procurorul general al SUA nu a cerut în mod expres măsuri represive asupra vânzării şi consumului de canabis, dar le-au transmis procurorilor federali că pot acţiona după cum consideră că este potrivit.


“Noua politică îi va face pe procurori să folosească principiile stabilite anterior, care le oferă toate instrumentele necesare pentru a distruge organizaţiile infracţionale, pentru a face faţă crizei crescânde a drogurilor şi pentru a combate crimele violente din întreaga ţară”, a mai spus Jeff Sessions.

Şase state americane au legalizat vânzarea de canabis pentru uz recreaţional: California, Colorado, Washington, Oregon, Alaska şi Nevada. Massachusetts şi Maine sunt pe cale să urmeze acest exemplu în cursul anului.

Locuitorii au dreptul să cumpere maximum 28 de grame de canabis brut o dată. Persoanele cu afecţiuni specifice pot cumpăra cantităţi nelimitate, dar trebuie să prezinte o reţetă şi cardul de sănătate.

Citeşte şi: Furtună hibernală pe Coasta de Est a SUA

Zeci de magazine recent licenţiate au fost deschise la începutul anului în California, pentru persoanele majore (cel puţin 21 de ani) care vor să experimenteze efectele psihoactive ale canabisului.

În condiţiile în care California are o populaţie oficială de aproximativ 40 de milioane de locuitori, peste o cincime dintre americani trăiesc acum în zone în care canabisul este legal pentru cumpărare în scop recreaţional, chiar dacă rămâne clasificat drept drog ilegal în conformitate cu legislaţia SUA.

Piaţa de canabis din California este evaluată de către majoritatea experţilor la câteva miliarde de dolari anual şi se aşteaptă să genereze cel puţin un miliard de dolari pe an în veniturile fiscale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

Secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Austriei

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Externe, secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Republicii Austria în Republica...

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.