StiripesurseDiasporaComisia de vaccinare a Austriei nu recomandă vaccinul AstraZeneca la persoanele...

Comisia de vaccinare a Austriei nu recomandă vaccinul AstraZeneca la persoanele de peste 65 de ani

Publicat:

Comisia Naţională de Vaccinare a Austriei a recomandat luni autorităţilor sanitare ale acestei ţări să administreze vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca/Oxford numai persoanelor cu vârste între 18 şi 65 de ani, potrivit televiziunii publice ORF, preluată de agenţia EFE, potrivit agerpres.  

”Datele privind imunitatea şi securitatea sunt comparabile cu cele ale oamenilor mai tineri. Dar din cauza dimensiunii reduse a eşantionului (în testele clinice) nu putem confirma cu siguranţă eficacitatea (vaccinului AstraZeneca) pentru această grupă de vârstă”, explică într-un comunicat comisia menţionată.

Citește și : Şeful diplomaţiei europene vrea să se întâlnească cu Aleksei Navalnîi la Moscova

Totuşi, ea semnalează că în cazul unor probleme logistice care ar împiedica administrarea celorlalte două vaccinuri anti-COVID-19 autorizate în UE, cele produse de BioNtech/Pfizer şi Moderna, atunci poate fi folosit vaccinul AstraZeneca şi pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani.

Şi în Germania comisia de vaccinare (STIKO) şi-a reiterat vineri recomandarea ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor cu vârste de peste 64 de ani, contrar recomandării Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care a autorizat acest vaccin împotriva COVID-19 pentru toate vârstele începând cu cea de 18 ani.


Citește și : Rumen Radev mai vrea un mandat de preşedinte al Bulgariei

”Ţinând cont de datele disponibile, vaccinul (AstraZeneca) nu este recomandat la ora actuală decât persoanelor cu vârste între 18 şi 64 de ani (…) Nu există suficiente date pentru a se pronunţa asupra eficacităţii vaccinului la persoanele cu vârste de la 65 de ani în sus”, explică această comisie ce reuneşte experţi germani.

Potrivit evaluării autorităţii sanitare din Marea Britanie, ţară unde vaccinul AstraZeneca este deja administrat populaţiei, acesta oferă un răspuns imun bun în cazul persoanelor vârstnice, deşi în prezent există puţine date despre nivelul precis al protecţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.