StiripesurseDiasporaEvoluţiile în domeniul drepturilor omului din Turcia exclud orice progres în...

Evoluţiile în domeniul drepturilor omului din Turcia exclud orice progres în negocierile aderării la UE (Emmanuel Macron)

Publicat:

Evoluţiile recente în domeniul drepturilor omului din Turcia exclud orice progres în negocierile de aderare a acestei ţări la Uniunea Europeană, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, după întrevederea avută la Paris cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP şi Reuters.

”În ceea ce priveşte relaţia cu Uniunea Europeană, este clar că evoluţiile şi opţiunile recente nu permit niciun avans în procesul început”, a spus şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu Erdogan, potrivit agerpres .

El i-a propus Turciei un ‘parteneriat cu UE’, mai degrabă decât o aderare, astfel încât ţara să rămână ‘ancorată’ în Europa. ”Trebuie să vedem dacă nu putem regândi această relaţie nu în cadrul procesului de integrare, ci poate al unuia de cooperare, al unui parteneriat cu o finalitate, pentru a păstra Turcia şi poporul turc ancorate în Europa şi a face ca Turcia să-şi construiască viitorul privind către Europa şi împreună cu Europa”, a declarat Macron.

Citește și : Legea împotriva ‘fake news’ propusă de Emmanuel Macron a fost întâmpinată cu reacţii critice

Oficialul francez a adăugat că ţările democratice trebuie să respecte statul de drept în lupta lor contra terorismului şi, în această privinţă, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de soarta a numeroşi studenţi, profesori şi jurnalişti din Turcia.


”Democraţiile noastre trebuie să fie puternice în faţa terorismului, dar în acelaşi timp ele trebuie să protejeze complet statul de drept”, a spus Emmanuel Macron.

În replică, Recep Tayyip Erdogan a estimat că unii jurnalişti alimentează terorismul prin ceea ce scriu.

El a mai spus că Turcia ‘s-a săturat’ să aştepte o eventuală aderare la Uniunea Europeană. ”Nu se poate ca în permanenţă să implorăm o intrare în UE”, a declarat Erdogan în conferinţa de presă comună.

Peste 150.000 de persoane, printre care profesori, jurnalişti şi avocaţi, au fost concediate sau suspendate din funcţie după puciul eşuat din 15 iulie 2016 din Turcia. Ankara îl acuză pe predicatorul Fethullah Gulen, care trăieşte într-un exil autoimpus în statul american Pennsylvania din 1999, că a organizat tentativa de lovitură de stat, acuzaţii respinse ferm de Gulen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.