StiripesurseExterneDavid Frost este ministrul pentru aplicarea Brexitului în UK

David Frost este ministrul pentru aplicarea Brexitului în UK

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson l-a desemnat miercuri pe David Frost, fost negociator-şef al Regatului Unit pentru retragerea din UE, în funcţia de ministru în cabinetul său având drept sarcină punerea în practică a Brexitului, informează euractiv.com., potrivit agerpres.

Frost va conduce relaţiile strategice şi instituţionale ale Regatului Unit cu Uniunea Europeană şi va superviza gestionarea acordului comercial pe care l-a convenit anul trecut cu negociatorul-şef al UE Michel Barnier.

Citeşte şi: Merkel cere o soluţie diplomatică în dosarul iranian

Abordarea beligerantă a lui David Frost în negocierile cu UE a dus deseori la iritarea omologului european Michel Barnier, în special atunci când demnitarul britanic s-a referit în mod repetat la Uniunea Europeană folosind sintagma ‘organizaţia dumneavoastră’.

Decizia de miercuri a premierului britanic înseamnă că David Frost va prelua controlul asupra politicilor legate de relaţiile Londra-UE de la Michael Gove şi îi consolidează poziţia ca unul dintre actorii esenţiali din guvernul Johnson. Atribuţiile lui Gove se vor concentra aproape exclusiv pe politica internă a Regatului Unit.


Citeşte şi: Joe Biden l-a sunat pe Bibi Netanyahu

Biroul cabinetului premierului britanic a precizat într-o declaraţie că David Frost va ‘lucra la reforma şi regulamentele pe plan intern pentru a maximiza oportunităţile Brexitului’, inclusiv în politica privind comerţul internaţional.

El va fi şi copreşedinte al Consiliului pentru Parteneriat şi al Comitetului comun privind acordul de retragere cu UE, alături de vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.