StiripesurseDiasporaAgenţia Spaţială Europeană a publicat o imagine din satelit care surprinde...

Agenţia Spaţială Europeană a publicat o imagine din satelit care surprinde erupţia vulcanului Etna

Publicat:

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a publicat vineri o imagine captată pe 18 februarie de misiunea Copernicus Sentinel-2 în care este vizibil vulcanul Etna, care a erupt de două ori în mai puţin de 48 de ore, expulzând lavă şi cenuşă în atmosferă, potrivit paginii de internet a agenţiei, potrivit agerpres.  

Imaginea a fost editată folosind banda infraroşie de unde scurte pentru ca fluxul de lavă să apară colorat în roşu strălucitor.

Citește și : Von der Leyen mulțumește României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova

După puternica erupţie de marţi, 16 februarie, a avut loc o altă explozie spectaculoasă – cu fântâni de lavă care au ţâşnit pe cerul nopţii, ajungând până la înălţimi de circa 700 de metri. În urma primei erupţii, râuri masive de lavă au coborât înspre est, până în Valle del Bove, pe o distanţă de aproximativ 4 kilometri, iar apoi, după ce-a de-a doua explozie majoră, de joi, 18 februarie, scurgerile de lavă au ajuns până la o distanţă de 1,3 kilometri pe versantul sudic al vulcanului, se mai precizează pe site-ul ESA.

Cenuşa degajată în urma erupţiilor a acoperit oraşul Catania, iar autorităţile au monitorizat evoluţia situaţiei din oraşele învecinate, aflate la baza vulcanului, inclusiv Linguaglossa, Fornazzo şi Milo. Erupţia a dus totodată la închiderea temporară a aeroportului din Catania, care deserveşte Sicilia, măsură luată deseori în perioadele de activitate a vulcanului.


Potrivit Volcano Discovery, care publică frecvent alerte despre fenomene seismice, Etna a fost activ şi în dimineaţa de 19 februarie, fluxul de lavă continuând să coboare spre sud şi est. Muntele Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa şi erupe frecvent.

Citește și : Premierul Spaniei condamnă protestele violente generate de arestarea unui rapper catalan

Datele satelitare pot fi utilizate pentru a detecta schimbările minore care ar putea anticipa o erupţie. După debutul erupţiei, instrumentele optice şi radar pot capta diferitele fenomene asociate, inclusiv râuri de lavă, alunecări de nămol, fisuri terestre şi seisme. Senzorii atmosferici din sateliţi pot de asemenea identifica gazele şi aerosolii degajaţi de erupţie, cuantificând impactul mai larg asupra mediului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.