StiripesurseȘtirile zileiManifestaţii antivaccinare în mai multe oraşe din Australia; ciocniri între forţele...

Manifestaţii antivaccinare în mai multe oraşe din Australia; ciocniri între forţele de ordine şi protestatari

Publicat:

Manifestaţii antivaccinare au avut loc, sâmbătă, în mai multe oraşe din Australia, înainte de startul campaniei de imunizare împotriva Covid-19, relatează bbc.com, potrivit agerpres.

Protestatarii, care au manifestat inclusiv la Melbourne, Sydney şi Brisbane, au scandat sloganuri de genul: “Corpul meu, alegerea mea”.

Citește și : Boris Johnson: Joe Biden a pus din nou Statele Unite în poziţia de lider al lumii libere

În mare parte, manifestaţiile au fost paşnice, însă la Melbourne au existat ciocniri între forţele de ordine şi protestatari, iar poliţia a arestat câteva persoane. La proteste au participat câteva mii de persoane.

În Australia, luni va începe imunizarea populaţiei împotriva Covid-19 cu vaccinul Pfizer.


În această săptămână, a fost aprobată în Australia şi folosirea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Acesta ar urma să fie folosit de luna viitoare.

Ambele vaccinuri au trecut prin verificări extinse şi sunt deja folosite în mai multe ţări.

Citește și : Guvernul Netanyahu atenționează SUA asupra efectelor revenirii în Acordul nuclear iranian

Australia îşi propune ca până în prima parte a lunii martie să vaccineze împotriva corona virusului patru milioane de oameni. Prima etapă include 700.000 de angajaţi din prima linie a luptei cu pandemia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.