StiripesurseDiasporaSlovacia a primit primul lot de vaccin Sputnik V

Slovacia a primit primul lot de vaccin Sputnik V

Publicat:

Slovacia -ţara cu cea mai ridicată rată de mortalitate din cauza COVID-19 pe cap de locuitor în ultima săptămână în lume, conform site-ului Our World in Data – a primit luni primul lot de vaccin rusesc Sputnik V, dintr-un total de 2 milioane de doze comandate Rusiei, a declarat luni premierul slovac Igor Matovic, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Autorităţile slovace se aşteaptă ca jumătate din această cantitate de vaccin comandată Rusiei să sosească luna aceasta şi în aprilie cu scopul de a accelera vaccinarea populaţiei pe fondul unei creşteri alarmante a numărului de infecţii şi decese din cauza COVID-19, potrivit premierului.

Citește și : Guvernul israelian este obligat să limiteze monitorizarea cazurilor de coronavirus de către serviciile de securitate

“Puteţi vedea în spatele meu primul lot din cele două milioane de vaccinuri Sputnik V pe care le-am comandat”, a declarat prim-ministrul Igor Matovic pe aeroportul Kosice din estul ţării, unde un avion-cargo a adus acest transport.

Prin această nouă aprovizionare, vaccinarea în Slovacia ar putea fi accelerată cu 40%, a apreciat premierul.


Astfel, Slovacia este a doua ţară din UE, după Ungaria, care achiziţionează vaccinul rusesc Sputnik V, deşi acesta nu are aprobare pentru utilizarea de urgenţă în Uniunea Europeană.

Ministrul sănătăţii Marek Krajci a declarat că va aproba utilizarea vaccinului mai târziu în cursul zilei de luni, iar ţara ar putea începe să le folosească pentru voluntari în cel puţin două săptămâni, după inspectarea primelor loturi, a spus el.

Citește și : Ungurii se vaccinează, dar nu știu cu ce! Socialiștii de la Budapesta protestează

Slovacia, ţară cu 5,5 milioane de locuitori, a raportat în medie peste 2.000 de cazuri zilnice în ultima săptămână, iar numărul deceselor a ajuns la 7.270, de la începutul pandemiei.

Republica Cehă, care a avut de asemenea o rată ridicată de infecţii în ultima săptămână, ia în calcul şi ea utilizarea vaccinului rusesc, după ce declarase anterior că va aştepta aprobarea de către agenţia UE pentru medicamente EMA, care însă nu a fost solicitată deocamdată. Premierul ceh Andrej Babis a declarat – duminică – că ţara nu mai poate aştepta.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.