StiripesurseȘtirile zileiMarocul SUSPENDĂ toate legăturile cu ambasada Germaniei

Marocul SUSPENDĂ toate legăturile cu ambasada Germaniei

Publicat:

Autorităţile de la Rabat au decis luni “suspendarea oricărui contact” cu ambasada Germaniei în Maroc, din cauza ‘neînţelegerilor profunde’ cu Berlinul asupra mai multor chestiuni, inclusiv problema Saharei Occidentale, informează AFP citând surse diplomatice locale, potrivit agerpres. 

Presa marocană a publicat o scrisoare trimisă luni de ministrul de externe, Nasser Bourita, şefului guvernului Saad-Eddine El Othmani, care detaliază această decizie.

Citeşte şi: Americanii cer Riadului SĂ DESFIINŢEZE brigada care l-a omorât pe Khashoggi

Toate “departamentele ministeriale (…) sunt rugate să suspende orice contact, interacţiune sau acţiune (…) atât cu ambasada Germaniei în Maroc, cât şi cu organismele de cooperare şi fundaţiile politice germane care au legătură cu aceasta”, indică scrisoarea oficială.

“Ministerul de externe a luat, de asemenea, decizia de a suspenda orice demers sau contact cu ambasada”, continuă scrisoarea, menţionând ‘neînţelegeri profunde’ cu Germania cu privire la chestiuni fundamentale pentru Maroc.


“Marocul doreşte să îşi păstreze relaţia cu Germania, dar aceasta este o formă de avertizare ce exprimă nelinişte în legătură cu multe probleme”, a confirmat pentru AFP un înalt oficial al ministerului de externe de la Rabat.

“Nu va exista niciun contact până când nu vor fi oferite răspunsuri la întrebările care au fost puse”, a declarat acesta.

Printre punctele de fricţiune din relaţia bilaterală se numără poziţia Germaniei cu privire la Sahara Occidentală, Berlinul criticând decizia americană de recunoaştere a suveranităţii Marocului asupra acestui teritoriu în litigiu, dar şi neinvitarea Rabatului la conferinţa de la Berlin din ianuarie 2020, dedicată viitorului Libiei, conform sursei citate.

Citeşte şi: China vrea să-şi vaccineze 40% din populaţie până la sfârşitul lui iulie

La începutul lunii decembrie, şeful diplomaţiei marocane a salutat într-o declaraţie “excelenta cooperare bilaterale dintre cele două ţări” după o convorbire telefonică cu ministrul federal pentru cooperare economică şi dezvoltare, Gerd Muller.

Berlin tocmai acordase un sprijin financiar de 1.387 miliarde de euro, dintre care 202.6 milioane de euro sub formă de granturi, iar restul sub formă de împrumuturi preferenţiale, în sprijinul reformelor sistemului financiar marocan şi ca ajutorul de urgenţă în combaterea pandemiei de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.