StiripesurseȘtirile zileiFOCAR de coronavirus la consulatul american din Hong Kong

FOCAR de coronavirus la consulatul american din Hong Kong

Publicat:

Statele Unite şi-au închis luni temporar consulatul din Hong Kong, după depistarea a două cazuri de contaminare cu noul coronavirus între angajaţii acestuia şi într-un moment în care autorităţile locale sunt preocupate de un reviriment al virusului în special în rândul expaţilor, a consemnat AFP, potrivit agerpres.

Cele două cazuri de la consulat au fost detectate graţie tacticii de “carantinare inopinată” ordonată de autorităţi şi care constă în “închiderea”, fără preaviz, a unor imobile rezidenţiale unde se bănuieşte că există cazuri de infectare, pentru a fi testaţi toţi cei care locuiesc în ele. Cei testaţi pozitiv ajung la spital, iar contactele în centre speciale de carantină.

Citeşte şi: Secţiile de votare din Ţările de Jos s-au deschis pentru alegerile de trei zile

“Am închis consulatul general pentru a efectua o dezinfecţie şi igienizare în profunzime, în timp ce are loc determinarea contactelor”, a explicat luni consulatul american, într-un comunicat.

Hong Kongul, fostă colonie britanică, în prezent regiune administrativă specială a Chinei, a ţinut până acum sub control pandemia cu preţul unora din cele mai drastice măsuri din lume, o parte din restricţii devenind permanente, notează AFP. De la debutul pandemiei, acum circa un an, în metropolă au fost înregistrate 11.000 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 200 decese, la o populaţie de circa 7,5 milioane.


În ultimele zile, a fost detectat un nou focar de contaminare la o sală de fitness exclusivistă, care se crede că a antrenat apariţia de cazuri de COVID-19 în mai multe cartiere şic frecventate de expaţi.

Cu respectiva sală de fitness au fost asociate deja circa 100 de cazuri, iar 750 de persoane apropiate de cei testaţi pozitiv au fost plasate în carantină în tabere administrate de guvern.

Şi un campus al Liceului francez internaţional din districtul Tseung Kwan O a fost închis pentru două săptămâni, din cauza prezenţei unui caz de contaminare în rândurile personalului.

Citeşte şi: Biden şi Pelosi se abţin să-l demită pe guvernatorul statului New York

Cazurile de la consulatul american au fost semnalate iniţial de Dot Dot News, site gestionat de principalele media pro-Beijing din Hong Kong, acesta menţionând că cele două persoane au invocat imunitatea diplomatică pentru a refuza testarea.

Autorităţile sanitare din Hong Kong au afirmat că cele două cazuri pozitive de la consulat au fost spitalizate, la rândul său consulatul asigurând că a respectat “toate exigenţele guvernului în ce priveşte sosirile, testarea şi plasarea în carantină a personalului diplomatic şi a familiilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

OPEC: sunt necesare investiții de 17.700 miliarde de dolari în petrol până în 2050

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a transmis că nu întrevede un punct maxim al cererii mondiale de ţiţei în următorii 25 de ani...

Victoria Furtună propune renunțarea la BAC-ul obligatoriu

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că sistemul educațional din Republica Moldova are nevoie de schimbări profunde și propune o reformă care să...

Impactul reformei TVA nu va depăși 200 de lei lunar pentru 80% dintre cetățeni

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că reforma fiscală ce prevede uniformizarea cotei TVA și eliminarea unor facilități fiscale nu va afecta semnificativ majoritatea populației,...

UE acordă noi granturi Moldovei

Organizațiile din Republica Moldova au acces la noi oportunități de finanțare europeană, după ce Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat lansarea unui nou...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.