StiripesurseȘtirile zileiMii de australieni EVACUAȚI din calea apelor

Mii de australieni EVACUAȚI din calea apelor

Publicat:

Sud-estul Australiei era încă afectat luni de ploi torenţiale, care au agravat situaţia provocată de inundaţiile ce au forţat mii de persoane să îşi părăsească locuinţele şi au determinat închiderea a sute de şcoli, informează AFP, potrivit agerpres.

Numeroase zone de pe coasta statului New South Wales, cel mai populat din ţară, se află sub ape, inclusiv cartiere din Sydney, care nu s-au mai confruntat cu o astfel de creştere a nivelului apelor de câteva zeci de ani.

Citeşte şi: Iordania va permite tranzitul armatei americane după bunul plac

Luni, opt milioane de locuitori au fost îndemnaţi să evite călătoriile inutile şi să lucreze de acasă în măsura posibilului, în condiţiile în care în anumite zone au căzut 250 mm de precipitaţii în 24 de ore.


Contrastul este puternic în raport cu sfârşitul anului 2019, când această regiune s-a confruntat cu incendii de vegetaţie fără precedent şi cu restricţii de apă, din cauza unei perioade lungi de secetă.

Cercetătorii au avertizat că Australia riscă în particular să se confrunte evenimente meteorologice extreme din cauza schimbărilor climatice.

Premierul din New South Wales, Gladys Berejiklian, a declarat că 18.000 de persoane au primit instrucţiuni de evacuare, iar 38 de zone au fost declarate în stare de dezastru natural.

“Nu ştiu când, în istorie, ne-am confruntat cu o astfel de înlănţuire de fenomene meteorologice extreme în mijlocul unei pandemii”, a declara ea.

Serviciile de urgenţă au primit cel puţin 8.800 de apeluri de ajutor de la începutul crizei şi au acordat asistenţă pentru sute de persoane.

Mid North Coast, aflată la nord de Sydney, este cea mai afectată regiune, zona fiind lovită de un dezastru care se întâmplă “o dată la secol”, potrivit lui Berejiklian.

În jurul oraşului Sydney, în Valea Hawkesbury-Nepean, meteorologii se aşteaptă ca fluviile să atingă cote nemaivăzute din 1961. În amonte, apele barajului Warragamba, care furnizează cea mai mare parte a apei potabile din Sydney, au început să se reverse sâmbătă după-amiază.

Citeşte şi: Nikol Paşinian numeşte un nou şef de Stat Major în Armenia

În unele zone, locuitorilor li s-a permis să se întoarcă la casele lor, după ce nivelul apelor a scăzut.

Peste 200 de şcoli au fost închise.

Biroul meteorologic a declarat că vremea nefavorabilă va continua şi luni, înainte ca situaţia să se amelioreze în cursul săptămânii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Chişinăul îşi dublează împrumutul de la BERD: Guvernul mai vrea încă 150 de milioane de euro

Guvernul vrea să mai împrumute 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a putea finaliza reabilitarea șoselei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.