StiripesurseSintezePeste 40 de delfini salvaţi în largul Arabiei Saudite

Peste 40 de delfini salvaţi în largul Arabiei Saudite

Publicat:

Peste 40 de delfini au fost salvaţi în nord-vestul Arabiei Saudite după ce au eşuat pe ţărm din cauza “vânturilor puternice”, a declarat vineri SPA, agenţia oficială de presă a Regatului, informează AFP, potrivit agerpres

Delfinii au eşuat săptămâna aceasta la Khor al-Thuqba, pe malul Mării Roşii, “din cauza vânturilor puternice şi a condiţiilor meteorologice instabile”, a precizat SPA, citând ziarul local Al- Madina.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

“Peste 40 de delfini au fost salvaţi şi şapte au murit”, a adăugat agenţia, menţionând că mamiferele “au eşuat în apa puţin adâncă, ceea ce a făcut dificilă întoarcerea în mare”.

Fotografiile arată delfini încercând să se întoarcă în apele mai adânci ale Mării Roşii şi bărbaţi împingând cu mâinile animalele dinspre apa clară de culoare turcoaz spre zone cu apa mai adâncă.


Potrivit SPA, la operaţiunea de salvare au participat angajaţi ai Ministerului Mediului, Apei şi Agriculturii, personal din cadrul poliţiei de frontieră, municipalităţii şi apărării civile, şi “câţiva voluntari”.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.