StiripesurseȘtirile zileiRusia face noi manevre militare în zona arctică

Rusia face noi manevre militare în zona arctică

Publicat:

Rusia era angajată marţi în noi exerciţii militare în Arctica, o regiune strategică în care şi-a sporit prezenţa în ultimii ani şi unde interesele sale se opun celor ale mai multor state, inclusiv SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Manevrele au început luni şi urmează să dureze “câteva zile”, potrivit Ministerului rus al Apărării. Acestea implică o simulare a distrugerii unei aeronave de către sistemele antiaeriene Panţir-S1, realimentarea în zbor a aeronavelor de vânătoare MiG-31 şi neutralizarea unui atac cu drone prin suprimarea semnalelor de control ale acestora.

Vezi şi: Poliţiştii mexicani au omorât o imigrantă – VIDEO

Vineri, armata rusă a desfăşurat un exerciţiu naval în care trei submarine cu propulsie nucleară au ieşit simultan la suprafaţă spărgând gheaţa arctică, o premieră în istoria Rusiei post-sovietice, potrivit armatei, şi o operaţiune elogiată de preşedintele Vladimir Putin.

Potrivit amiralului rus în retragere Viktor Kravcenko, intervievat vineri de Interfax, “este vorba de un antrenament de luptă intensiv de rutină, dar este şi un semnal către prietenii noştri străini, americanii”.


“Evident, scopul a fost de a arăta: nu încercaţi să controlaţi apele Nordului. Noi suntem aici de multă vreme”, a adăugat el.

Exploatarea economică a regiunii arctice reprezintă o prioritate strategică pentru Vladimir Putin, în special prin crearea unei căi maritime de-a lungul coastelor nordice pentru a lega Europa de Asia şi a concura cu Canalul Suez.

Această rută maritimă, devenită mai practicabilă datorită încălzirii globale şi topirii gheţarilor, ar urma să joace un rol din ce în ce mai mare în comerţul internaţional, menţionează France Presse.

Citeşte şi: 25 de lideri mondiali vor un tratat comun privind pandemiile

Pe latura militară, Rusia şi-a sporit în mod constant prezenţa în Arctica în ultimii ani, redeschizând şi modernizând mai multe baze şi aerodromuri abandonate de la sfârşitul erei sovietice. De asemenea, ea a desfăşurat în regiune sisteme de apărare antiaeriană S-400 de ultimă generaţie.

În 2019, Rusia a lansat şi prima centrală nucleară plutitoare din lume, Akademik Lomonosov, destinată să faciliteze dezvoltarea economică în regiunea arctică şi să alimenteze platformele petroliere din această regiune bogată în hidrocarburi.

Interesele Moscovei în Arctica concurează cu cele ale altor patru ţări, inclusiv Statele Unite, care în februarie au trimis bombardiere strategice în Norvegia pentru antrenamente, iar anul trecut au desfăşurat nave în Marea Barenţ, în zona economică exclusivă a Rusiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.