StiripesurseȘtirile zileiFiul lui Joe Biden îşi povesteşte DEPENDENŢA de alcool şi droguri

Fiul lui Joe Biden îşi povesteşte DEPENDENŢA de alcool şi droguri

Publicat:

Rătăcire, recăderi, obsesii – fiul cel mic al lui Joe Biden, Hunter, îşi descrie lupta cu dependenţele de alcool şi droguri în autobiografia care urmează să fie publicată pe 6 aprilie, relatează AFP, potrivit agerpres.

În extrase publicate de presa americană, fiul actualului preşedinte al SUA, în vârstă de 51 de ani, povesteşte printre altele cum, dependent fiind de cocaină, s-a mutat cu un om fără adăpost, dependent şi el, sau cum a petrecut singur o lună într-un apartament bând votcă.

Citeşte şi: Italia PRELUNGEŞTE restricţiile până la sfârşitul lui aprilie – Black News

În cartea “Beautiful Things” (”Lucruri frumoase”), avocatul Hunter Biden dezvăluie de asemenea că a fost ameninţat cu o armă de un bărbat într-o tabără pentru persoane fără adăpost din Los Angeles, unde se dusese să cumpere cocaină.

El a fost internat de mai multe ori la dezintoxicare, cu câteva recidive, pentru a depăşi aceste dependenţe, iar în prezent cel de-al doilea fiu al actualului preşedinte american afirmă că nu mai consumă alcool sau droguri.


De-a lungul anilor, Hunter Biden a descris sprijinul constant al tatălui său, care i-a fost alături şi atunci când a recidivat, după moartea lui Beau, fiul cel mai mare al lui Joe Biden, în 2015.

“M-a ajutat să realizez că nu este totul pierdut”, scrie cel care a fost mult timp lobbyist, înainte ca tatăl său să devină vicepreşedinte al Statelor Unite în 2009.

“Nu a renunţat niciodată la mine, nu m-a evitat niciodată, nu m-a judecat niciodată, oricât de rău ar fi putut ieşi lucrurile”, a mai spus Hunter Biden, care s-a despărţit de soţia sa în 2017, după recidivă. Ulterior, el s-a recăsătorit.

Problemele lui Hunter Biden au ajuns în mod regulat în prim-plan, el fiind adesea văzut ca un potenţial handicap în cariera politică a tatălui său.

Citeşte şi: Veşti bune de la CDC: Persoanele vaccinate NU mai pot transmite coronavirusul – Black News

Recent, el a fost criticat pentru că a acceptat un mandat de manager al grupului ucrainean în domeniul gazelor naturale Burisma, în timp ce Joe Biden era vicepreşedinte.

De-a lungul anilor, Hunter Biden a devenit una dintre ţintele preferate ale fostului preşedinte Donald Trump şi ale susţinătorilor săi.

În decembrie anul trecut, fiul preşedintelui a dezvăluit că este vizat de o anchetă federală cu privire la posibile infracţiuni fiscale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.