StiripesurseDiasporaLiderii UE i-au transmis lui Erdogan preocupările privind situaţia drepturilor omului...

Liderii UE i-au transmis lui Erdogan preocupările privind situaţia drepturilor omului în Turcia

Publicat:

Liderii Uniunii Europene (UE) aflaţi în vizită în Turcia pentru relansarea relaţiilor bilaterale şi-au exprimat marţi preocupările privind situaţia drepturilor omului în această ţară, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, la Istanbul, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Într-o conferinţă de presă alături de preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European Charles Michel a declarat că a avut loc o discuţie “sinceră” cu preşedintele turc şi a subliniat că retragerea Turciei din pactul internaţional împotriva violenţei asupra femeilor creează grave îngrijorări.

Citește și : Noua preşedintă a Tanzaniei SCHIMBĂ politica negaționistă față de COVID-19

“Statul de drept şi respectarea drepturilor fundamentale sunt valori esenţiale ale UE”, a insistat Michel.

El a calificat totodată ca pozitivă detensionarea relaţiilor dintre Ankara şi Cipru referitor resursele energetice offshore.


La rândul ei, şefa executivului european a afirmat în aceeaşi conferinţă de presă că respectarea în continuare de către Ankara a pactului din 2016 privind migraţia va reprezenta “un gest major de bunăvoinţă”, subliniind că “în scurt timp Comisia va face o propunere care să reflecte principii” cum sunt condiţii mai bune pentru refugiaţi şi angajamentul Turciei de a împiedica plecările ilegale.

Von der Leyen a asigurat că este “foarte angajată faţă de asigurarea continuităţii finanţării europene”.

Preşedinta CE a insistat, de asemenea, că respectarea de către Ankara a drepturilor fundamentale şi a statului de drept sunt cruciale şi şi-a exprimat preocuparea faţă de decizia de luna trecută a Turciei de a se retrage din Convenţia de la Istanbul ce vizează protejarea femeilor în faţa violenţei.

În ciuda îngrijorărilor legate de situaţia statului de drept şi de reprimarea oponenţilor politici în Turcia în urma puciului eşuat din 2016, Uniunea Europeană şi Ankara rămân parteneri comerciali majori, cu interese de securitate comune.

Blocul comunitar cooperează cu Turcia şi pentru a stopa migraţia ilegală. În 2016, Turcia a promis că îşi va închide graniţele şi îi va lua înapoi pe migranţii ajunşi pe insulele greceşti, în schimbul a circa 6 miliarde de euro.

Citește și : Susţinătorii lui Navalnîi au fost ARESTAȚI în fața penitenciarului unde acesta este deținut – VIDEO

În ce priveşte controversata retragere a Ankarei din convenţia de la Istanbul, preşedintele Erdogan a menţionat pentru prima dată anul trecut intenţia de a retrage Turcia, în încercarea de a atrage de partea sa electoratul conservator, confruntat cu dificultăţi economice în creştere. Grupurile conservatoare şi islamiste i-au cerut şefului statului să renunţe la acest tratat care, în opinia lor, subminează valorile familiale “tradiţionale” prin apărarea egalităţii de gen şi “favorizează” comunitatea LGBT prin interzicerea discriminării în funcţie de orientarea sexuală.

Decretul de retragere, publicat în cele din urmă pe 20 martie, într-un context în care în ultimii zece ani cazurile de femicid s-au înmulţit în Turcia, a stârnit nemulţumirea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, precum şi critici din partea UE şi a Consiliului Europei, organizaţie din care Turcia face parte şi sub ale cărei auspicii guvernul turc a semnat acest tratat în 2011. Multe femei se tem că părăsirea acestei convenţii nu face altceva decât să deschidă porţile unei violenţe deja endemice în ţară.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.