StiripesurseDiasporaBioNTech şi Pfizer au depus la EMA o cerere de autorizare...

BioNTech şi Pfizer au depus la EMA o cerere de autorizare în UE a vaccinării copiilor

Publicat:

Compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech şi partenerul său american Pfizer au depus, la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), o cerere de autorizare în Uniunea Europeană a vaccinării copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani cu vaccinului lor împotriva covid-19, deschizând astfel calea unei omologări în iunie, a anunţat vineri BioNTech, relatează AFP , scrie news.ro .

În baza unui studiu clinic care arată o ”eficienţă de 100%” a vaccinului Pfizer-BioNTech la această categorie de vârstă, alianţa germano-americană anunţă într-un comunicat că au cerut o ”extindere” a autotrizaţiei, în prezent valabilă numaipentru persoane în vârstă de peste 16 ani.

Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

Acest proces durează, de obicei patru până la şase săptămâni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.