StiripesurseDiasporaErdogan dă vina pe responsabilii ciprioţi greci după eşecul discuţiilor asupra...

Erdogan dă vina pe responsabilii ciprioţi greci după eşecul discuţiilor asupra viitorului insulei divizate

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat vina vineri pe responsabilii ciprioţi greci după eşecul ultimei runde de discuţii asupra viitorului insulei divizate, acuzându-i că sunt “mincinoşi”, relatează France Presse, potrivit agerpres

“Nu am încredere în Ciprul de sud. Nu cred că putem obţine un rezultat (la următoarea rundă de discuţii), întrucât nu sunt sinceri (…). Sunt mincinoşi”, a declarat şeful statului turc reporterilor, referindu-se la Republica Cipru care îşi exercită autoritatea în partea de sud a insulei cu majoritate cipriotă greacă.

Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

Ultima rundă de discuţii purtate sub egida ONU asupra Ciprului, care a avut loc la Geneva, a eşuat joi din cauza poziţiilor “foarte îndepărtate” ale ciprioţilor greci şi ciprioţilor turci de a începe negocieri oficiale, potrivit ONU.

La rândul său, Ersin Tatar, liderul ciprioţilor turci şi un protejat al Ankarei, a considerat joi inutilă negocierea fără recunoaşterea “statutului egal” al nordului insulei.


În ciuda scepticismului şefului statului turc cu privire la un posibil rezultat pozitiv al negocierilor, ministrul său de externe Mevlut Cavusoglu a afirmat joi sprijinul Ankarei pentru “eforturile ONU” de “a găsi o bază comună” pentru reluarea discuţiilor.

Tatar, preşedintele autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord (RTCN) susţinută de Ankara, doreşte recunoaşterea a două state independente şi egale pe insula mediteraneană divizată între comunităţile turcă şi greacă.

Citește și : Birourile regionale ale organizaţiei lui Navalnîi au fost incluse pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’

Această poziţie este respinsă de ciprioţii greci care doresc reunificarea insulei sub formă de stat federal.

Ciprul este împărţit de la invazia nordului insulei în 1974 de către armata turcă, ca reacţie la o lovitură de stat vizând alipirea insulei la Grecia. RTCN este recunoscută doar de Ankara.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.