StiripesurseDiasporaFinal dorit pentru dosarul nuclear iranian 'în trei săptămâni', dar 'succesul...

Final dorit pentru dosarul nuclear iranian ‘în trei săptămâni’, dar ‘succesul nu este garantat’

Publicat:

Negociatorii pentru dosarul nuclear iranian au prezentat sâmbătă la Viena un bilanţ de etapă împărţit după a treia rundă de discuţii pentru salvarea acordului din 2015 şi au îndemnat să se înainteze mai repede, în speranţa de a ajunge la final “în trei săptămâni”, potrivit părţii ruse, comentează AFP, potrivit agerpres

“Succesul nu este nicidecum garantat, dar nu imposibil”, a temperat pentru o sursă diplomatică din partea europenilor, promiţând în acelaşi timp “dublarea eforturilor” pentru realizarea acestuia.

Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

Reprezentanţii statelor care mai sunt părţi la acord (Iran, China, Rusia, Franţa, Germania, Marea Britanie), care au discutat cu puţin peste o oră, “au notat progresele incontestabile realizate”, a comentat pe Twitter ambasadorul rus Mihail Ulianov, subliniind un “optimism prudent”.

“Nu există un termen limită, dar participanţii vizează o încheiere fructuoasă a discuţiilor în aproximativ trei săptămâni”, a continuat el. “Este realist? Vom vedea”, a mai spus diplomatul rus.


La rândul lor, cele trei ţări europene şi-au exprimat regretul pentru lipsa de progrese în această săptămână.

“Avem mult de lucru şi mai avem puţin timp. În acest context, am fi sperat la mai multe progrese”, au subliniat ei, explicând că “punctele cele mai critice nu au fost încă rezolvate”.

“Discuţiile au devenit oarecum mature, dezacordurile apar mai clar”, iar faza de redactare “avansează lent”, a declarat viceministrul de externe iranian şi şef al delegaţiei la Viena, Abbas Araghchi, intervievat de televiziunea de stat Irib.

Negociatorii “se întorc în capitalele lor” şi şi-au dat întâlnire “vinerea viitoare”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Citeşte şi:  Merkel vrea ca în Germania să fie create 1 milion de staţii de încărcare pentru maşinile electrice până în 2030

Toţi “au fost de acord că lucrul urmează să continue cu viteză şi seriozitate mai mare în următoarea sesiune”, a adăugat Teheranul.

JCPOA, acronim englez care desemnează în mod obişnuit acordul internaţional privind programul nuclear iranian, ar trebui să împiedice Republica Islamică să doteze cu arma atomică, dar este muribund de când Donald Trump a retras Statele Unite, în 2018, şi a impus din nou sancţiuni împotriva Teheranului.

Sâmbătă dimineaţă, europenii, ruşii şi chinezii au avut consultări comune cu americanii, potrivit unui diplomat european, dar fără iranienii care au refuzat să se întâlnească cu emisarii Washingtonului, negocierile fiind prin urmare purtate indirect.

Procesul a demarat la începutul lui aprilie şi protagoniştii amintesc în mod regulat că sarcina este “complicată”, iar obstacolele numeroase.

Trei grupuri de experţi abordează acest subiect.

Este vorba de a scrie negru pe alb ce măsuri punitive este pregătit să ridice guvernul american al lui Joe Biden şi cum intenţionează Iranul să revină în schimb la restricţiile pe care le-a încălcat în domeniul nuclear.

Citește și : Birourile regionale ale organizaţiei lui Navalnîi au fost incluse pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’

Potrivit lui Abbas Araghchi, “s-a ajuns la un acord” pentru retragerea sancţiunilor care afectează sectoarele energetic (petrol şi gaze în special), auto şi financiar, precum şi “majoritatea” celor care vizează instituţii şi oficiali ai regimului, dar continuă discuţiile asupra altor cazuri.

O altă provocare este de a defini “posibila succesiune” de paşi practici pentru a readuce acordul pe drumul cel bun.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

Chişinăul şi Tiraspolul nu au făcut progrese la reuniunea în formatul “1+1”

Discuţiile destinate să ducă la găsirea unei soluţii la disputa veche de decenii între Republica Moldova şi regiunea sa separatistă Transnistria s-au încheiat joi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.