StiripesurseDiasporaPeste jumătate dintre locuitorii democraţiilor lumii cred că libertăţile le-au fost...

Peste jumătate dintre locuitorii democraţiilor lumii cred că libertăţile le-au fost restrânse execesiv în pandemie

Publicat:

Cincizeci şi opt la sută dintre locuitorii democraţiilor lumii se declară mulţumiţi de modul în care guvernele statelor lor au reacţionat la pandemia COVID-19, chiar dacă mai mult de jumătate cred că libertăţile le-au fost restrânse în mod exagerat, relevă rezultatele unei anchete la nivel global publicate miercuri, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Indicele percepţiei asupra democraţiei (DPI) este cel mai amplu studiu anual care monitorizează atitudinile faţă de democraţie în întreaga lume.

Citeşte şi: Joe Biden vrea să se vadă cu Putin luna viitoare – Black News

Ancheta a fost întreprinsă de Fundaţia Alianţa Democraţiilor, în colaborare cu compania Latana, şi, potrivit autorilor, este reprezentativă pentru mai mult de 75% din populaţia lumii.

Din cei peste 50.000 de respondenţi din 53 de ţări, puţin peste jumătate au fost de părere că ţara lor este democratică, dar mulţi văd în inegalitatea economică şi puterea companiilor Big Tech ameninţări la adresa democraţiei.


Deşi majoritatea aprobă felul în care guvernele lor au reacţionat la pandemie, 53% cred că libertăţile personale le-au fost restrânse excesiv prin lockdown-uri.

‘Trebuie acum să ieşim din pandemia COVID-19 prin a le oferi oamenilor mai multă democraţie şi libertate’, a afirmat Anders Fogh Rasmussen, preşedintele Fundaţiei Alianţa Democraţiilor, fost secretar general al NATO şi ex-premier danez.

Dintre cei chestionaţi, 64% au indicat inegalitatea economică drept cea mai mare ameninţare pentru democraţie. Respondenţii din Statele Unite au fost cei mai preocupaţi de impactul companiilor Big Tech asupra democraţiei.

La nivel global, aproape jumătate dintre respondenţi sunt îngrijoraţi că Statele Unite ameninţă democraţia din ţările lor, în vreme ce 38% se tem de influenţa Chinei şi 27% de cea a Rusiei.

Odată cu alegerea preşedintelui Joe Biden, percepţia privind influenţa Statelor Unite asupra democraţiei la nivel global s-a ameliorat faţă de perioada administraţiei Donald Trump. Cu toate acestea, în Europa, Rusia şi China, influenţa SUA este în continuare percepută mai ales ca negativă.

Citeşte şi: Dreapta spaniolă câştigă alegerile regionale din Madrid – Black News

Per total, 62% dintre respondenţi consideră că reţelele sociale au un impact pozitiv asupra democraţiei în ţara lor. Acest procent este de 76% în Venezuela şi de 72% în Hong Kong, unde reţelele sociale au fost folosite pentru organizarea de proteste şi ulterior interzise. În Statele Unite, procentul respectiv a fost de doar 42%.

Majoritatea celor 53 de state incluse în anchetă sunt democraţii pluripartite, dar printre ele se află şi China, Venezuela, Vietnam şi Arabia Saudită. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.