StiripesurseDiasporaGermania a relaxat regulile de carantină pentru călători

Germania a relaxat regulile de carantină pentru călători

Publicat:

Germania a relaxat miercuri regulile de carantină pentru călătorii veniţi din anumite ţări considerate cu risc de coronavirus, o veste salutată de profesioniştii din turism în perspectiva vacanţelor estivale, transmite AFP, potrivit agerpres

Decizia adoptată de guvernul cancelarului Angela Merkel va face posibil ca germanii să-şi petreacă vacanţele în destinaţii apreciate precum Spania, Italia sau Grecia, fără a mai fi obligaţi să intre în izolare la revenirea în ţară, cu condiţia să prezinte un test PCR negativ recent, să fie vaccinaţi cu schema completă sau să fie consideraţi vindecaţi de infecţia cu coronavirus.

Citește și : Preşedintele Israelului denunţă un ‘pogrom de neiertat’

Măsura priveşte ţările considerate cu risc de autorităţile sanitare, adică acolo unde incidenţa depăşeşte 50 de cazuri noi de infectare la 100.000 de locuitori pe o perioadă de 7 zile.

Până acum, călătorii reveniţi din aceste zone erau obligaţi să rămână izolaţi la domiciliu timp de 10 zile, o perioadă ce putea fi redusă la 5 zile cu condiţia prezentării unui test PCR negativ.


Călătorii reveniţi din zone cu incidenţă ridicată, de peste 200, cum este Franţa în prezent, îşi vor putea reduce perioada de izolare la 5 zile dacă prezintă un test negativ la coronavirus.

‘Este o veste excelentă şi un semnal de încredere’, a reacţionat Norbert Fiebig, preşedintele asociaţiei germane DRV care reprezintă industria turismului.

‘Nimic nu va mai putea împiedica vacanţele la Mediterana pe care şi le doresc atât de mulţi oameni’, a adăugat el într-un comunicat.

Citește și : Adunarea Naţională a Franţei dă undă verde ‘paşaportului sanitar COVID-19’

Măsurile nu se vor aplica însă în cazul ţărilor, precum India sau Brazilia, unde fac ravagii variantele coronavirusului.

Aceste relaxări intervin în contextul în care campania de vaccinare se intensifică în Germania, ţară în care peste 33% dintre adulţi au primit cel puţin o primă doză de vaccin împotriva COVID-19, potrivit celor mai recente cifre publicate de Institutul Robert Koch.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.