StiripesurseDiasporaFostul premier italian Silvio Berlusconi a fost externat

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost externat

Publicat:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a ieşit sâmbătă din spitalul din Milano unde fusese internat în cursul săptămânii pentru complicaţii legate de infecţia cu coronavirus anul trecut, potrivit AFP şi Reuters, scrie agerpres.  

“El este nerăbdător să revină la o activitate deplină”, a declarat coordonatorul partidului său Forza Italia, Antonio Tajani.

Citește și : Statele Unite depun eforturi pentru încetarea confruntărilor dintre Israel şi Hamas

Berlusconi, 84 de ani, a reuşit să părăsească spitalul San Raffaele din Milano, evitând camerele de filmat ale reporterilor adunaţi în faţa porţii clădirii.

El fusese spitalizat marţi, pentru a patra oară în acest an. În septembrie, după ce se refăcuse în urma contaminării cu COVID-19, Berlusconi declarase că a trecut pe lângă moarte.


Fostul premier a părăsit spitalul la 1 mai, după internarea de peste trei săptămâni, tot pentru a-şi îngriji sechelele în urma infectării cu COVID-19 pe care îl contractase în septembrie.

Miliardarul, care a suferit o importantă operaţie pe cord deschis în 2016, şi-a înmulţit spitalizările în ultimele luni: în martie, el a stat mai multe zile în spitalul milanez, oficial pentru controale medicale prevăzute.

Citește și : Peste 2.000 de rachete, lansate din Fâşia Gaza

În februarie, Berlusconi a fost internat o noapte la spital în urma unei căderi fără urmări, dar în ianuarie s-a internat pentru mai multe zile în Centrul cardio-toracic din Monaco pentru probleme de aritmie cardiacă.

Iar în septembrie trecut, el fusese spitalizat din cauza unei infecţii pulmonare asociate COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.