StiripesurseDiasporaDiscriminările împotriva minorităţilor naţionale 'persistă' în Croaţia, atrage atenţia Consiliul Europei

Discriminările împotriva minorităţilor naţionale ‘persistă’ în Croaţia, atrage atenţia Consiliul Europei

Publicat:

Discriminările împotriva minorităţilor naţionale ‘persistă’ în Croaţia, mai ales împotriva comunităţilor romă şi sârbă, a atras atenţia Consiliul Europei într-un raport publicat joi, informează AFP, potrivit agerpres.  

În raport, Comitetul consultativ pentru protecţia minorităţilor naţionale recunoaşte că în Croaţia a fost adoptată o legislaţie şi au fost puse în aplicare programe pentru ‘a favoriza egalitatea de tratament’ şi a răspunde cazurilor de discriminare.

Citește și : Jumătate din populaţia adultă a UE a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin anti-covid

Dar, în fapt, observă Comitetul, ‘discriminările împotriva unor persoane aparţinând anumitor grupuri persistă, mai ales împotriva minorităţilor naţionale romă şi sârbă’.

Textul subliniază că ‘infracţiunile motivate de ură’ şi ‘afirmaţiile de ură în media şi discursul politic s-au înmulţit’ între 2017 şi 2020, alimentând ‘ascensiunea naţionalismului radical’.


Autorii documentului consideră ‘insuficiente’ punerea în aplicare a ‘legilor antidiscriminare’, precum şi prezenţa minorităţilor în media naţionale.

Conform raportului, dezbaterea publică în Croaţia ‘este dominată de o retorică şi de prejudecăţi anti-minorităţi’, ale căror victime sunt în primul rând comunităţile ‘sârbă şi romă’. Acestea, la fel ca şi comunitatea evreiască, fac obiectul unui ‘revizionism istoric’, mai arată Comitetul.

Prin urmare, el îndeamnă autorităţile croate să definească o ‘strategie globală vizând promovarea dialogului’ şi să predea ‘în toate şcolile’ cultura şi istoria minorităţilor naţionale.

Raportul mai notează că accesul la locuri de muncă rămâne ‘problematic pentru anumite minorităţi’, cum este şi cel la condiţii de locuit pentru familii rome, care trăiesc ‘în tabere ilegale’.

Citește și : Talibanii pun stăpânire pe alte două districte din Afganistan

Pe plan politic, Comitetul consultativ ‘îndeamnă’ autorităţile croate să revadă metodele recensământului pe care se bazează reprezentarea minorităţilor în parlament, astăzi ‘dezechilibrată’.

‘Pragurile fixate pentru a putea beneficia de anumite drepturi acordate minorităţilor sunt prea ridicate şi dezavantajează minorităţile naţionale mai puţin numeroase’, îşi exprimă regretul Comitetul consultativ pentru protecţia minorităţilor naţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.