StiripesurseȘtirile zileiJacinda Ardern critică un film despre atentatul terorist din Christchurch

Jacinda Ardern critică un film despre atentatul terorist din Christchurch

Publicat:

Jacinda Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande, a criticat luni lansarea unui film despre reacţia ei după atacurile teroriste comise în 2019 asupra moscheilor din Christchurch, considerând că această premieră cinematografică are loc într-un moment neinspirat şi că pelicula abordează un subiect nepotrivit, informează AFP, potrivit agerpres.

Filmul de origine americană “They Are Us” a suscitat reacţii puternice în rândul musulmanilor din Noua Zeelandă, liderii acestei comunităţi reproşându-i producţiei că promovează un discurs care glorifică “salvatorul alb”.

Citește și : Maia Sandu a mulţumit României pentru lotul de vaccin ajuns sâmbătă în R. Moldova: Datorită acestei donaţii ţara are vaccinuri

La 15 martie 2019, un australian adept al supremaţiei albilor şi care avea asupra lui mai multe arme, a deschis focul în două moschei, ucigând 51 de persoane şi rănind alte câteva zeci.

Pentru Jacinda Ardern, acele atacuri teroriste rămân în continuare extrem de “vii” în mintea multor neozeelandezi.


“După părerea mea, şi aceasta este o opinie personală, (lansarea filmului – n.r.) vine prea devreme şi se dovedeşte prea crudă” pentru Noua Zeelandă, a declarat Jacinda Ardern pentru televiziunea publică TVNZ.

Jacinda Ardern a fost apreciată pe scară largă pentru compasiunea dovedită faţă de supravieţuitorii atacurilor şi faţă de familiile victimelor acestora, precum şi pentru decizia ei rapidă de a înăspri legislaţia privind armele de foc în Noua Zeelandă.

Titlul filmului se referă la o frază folosită de Jacinda Ardern într-un discurs rostit imediat după tragedie, în care a promis, printre altele, că va sprijini comunitatea musulmană.

“Sunt atât de multe poveşti care ar trebui spuse, cele despre comunităţi, despre familii”, a declarat Jacinda Ardern, considerând că povestea ei “nu ar trebui să facă parte dintre acestea”.

Citește și : Tensiuni la summitul G7 între liderii UE şi Boris Johnson pe tema situaţiei din Irlanda de Nord

Nimeni “nu ar trebui să încerce să comercializeze sau să profite de o tragedie care a lovit comunitatea noastră”, a declarat Asociaţia Naţională a Tineretului Islamic, denunţând natura “senzaţionalistă” a filmului. Lungmetrajul “lasă deoparte victimele şi supravieţuitorii şi se concentrează pe răspunsul unei femei albe”, a criticat asociaţia.

Autorul atacurilor, Brenton Tarrant, a fost condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, o premieră în Noua Zeelandă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.