StiripesurseȘtirile zileiGuvernul american prezintă un plan național pentru combaterea terorismului intern

Guvernul american prezintă un plan național pentru combaterea terorismului intern

Publicat:

Guvernul american a prezentat marţi o strategie naţională pentru a lupta împotriva terorismului intern, devenit una dintre priorităţile preşedintelui Joe Biden după mai multe atentate cu caracter rasist în ultimii ani şi după asaltul asupra Congresului în ianuarie, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Extremiştii violenţi “sunt o mare ameninţare pentru ţară în 2021”, a declarat presei o înaltă responsabilă a administraţiei, sub protecţia anonimatului.

Citeşte şi: Canadienii nu vor să împartă vaccinurile cu alte ţări

Cele mai ‘mortale’ ameninţări sunt, în opinia sa, susţinătorii ideii de supremaţie a albilor şi membri miliţiilor anti-guvern.

Însă, a subliniat ea, acest plan este “neutru ideologic” şi abordează toate formele de terorism.


Strategia este articulată în jurul a patru piloni, mai degrabă mari orientări decât măsuri concrete, cu obiective de “prevenire, întrerupere şi descurajare”, apărând în acelaşi timp libertăţile individuale.

Administraţia Biden vrea mai întâi o îmbunătăţire a schimbului de informaţii la nivel federal şi local despre grupurile sau militanţii extremişti. Departamentul de Justiţie şi poliţia federală au creat astfel un nou sistem naţional de semnalare a cazurilor care au legătură cu terorismul.

Guvernul vrea de asemenea să combată recrutarea de militanţi şi îndemnurile la violenţă, în colaborare cu marile companii tehnologice şi cu reţelele de socializare.

SUA au anunţat în mai că se alătură Christchurch Call (Apelul Christchurch), o mişcare internaţională împotriva difuzării online de materiale extremiste, la care Donald Trump a refuzat să se ralieze.

Guvernul va îmbunătăţi de asemenea sistemul de urmărire penală împotriva extremiştilor, prin recrutarea de analişti, anchetatori şi procurori suplimentari. Adminstraţia vrea totodată să se asigure că forţele de ordine sau armata nu angajează militanţi extremişti.

A patra direcţie constă în lupta împotriva “elementelor care contribuie pe termen lung” la terorism şi care sunt “inegalităţile economice, cei care se simt lăsaţi în afara economiei secolului al XXI-lea, rasismul structural şi proliferarea armelor”, a explicat sursa citată.

Citeşte şi: Vaccinarea completă cu Pfizer sau AstraZeneca are o eficacitate de peste 90% împotriva spitalizărilor

Joe Biden a promis în discursul de învestire de la 20 ianuarie că SUA “vor învinge extremismul politic, teoriile supremaţiei albilor şi terorismul intern”, după mai multe atacuri sângeroase motivate de rasism sau de antisemitism în ultimii ani.

În martie, şeful FBI, Christopher Wray, a spus în Congres că numărul anchetelor federale deschis pentru ‘terorism intern’ s-a dublat, de la 1.000 la 2.000, de la instalarea sa în funcţie în 2017.

SUA au fost de asemenea sub şoc după asaltul, încheiat cu victime, asupra Congresului al susţinătorilor lui Donald Trump. Aproape 500 de persoane au fost arestate pentru rolul lor de diverse grade, conform FBI.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.