StiripesurseDiasporaItalia şi Germania, undă verde din partea Comisiei Europene pentru planurile...

Italia şi Germania, undă verde din partea Comisiei Europene pentru planurile naţionale de redresare şi rezilienţă

Publicat:

Italia şi Germania au primit marţi undă verde din partea Comisiei Europene pentru planurile naţionale de redresare şi rezilienţă, a căror valoare combinată depăşeşte 200 miliarde de euro, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Este o zi de mândrie pentru ţara noastră’, a declarat prim-ministrul italian Mario Draghi, citat de AFP, într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, din studiourile legendare ale Cinecitta de la Roma, cetatea cinematografiei italiene.

Citește și : Berlinul insistă pentu reformarea NATO

Italia, cel mai mare beneficiar al mega-planului de relansare european de 750 miliarde de euro, va primi în total 191,5 miliarde de euro, dintre care 68,9 miliarde în granturi.

Planul de relansare italian ‘va avea un impact de circa 1,5-2,5 puncte din PIB şi ar urma să creeze peste 240.000 de noi locuri de muncă în Italia până în 2026’, a afirmat Ursula von der Leyen.


Vizita sa la Roma se înscrie în cadrul turneului în Europa, început miercuri în Spania şi Portugalia, pentru a da undă verde din partea Bruxelles-ului diferitelor planuri naţionale de redresare şi rezilienţă.

Şocul pandemiei asupra economiei italiene a fost sever, provocând un recul de 8,9% al PIB anul trecut şi cea mai gravă recesiune de după Al Doilea Război Mondial.

Cea mai mare parte a planului italian este dedicată ‘revoluţiei verzi’, cu o sumă de 68,6 miliarde de euro, în special pentru investiţii în energii regenerabile.

Altă prioritate, ‘digitalizare, inovare, competitivitate şi cultură’, beneficiază de 49,2 miliarde de euro mai ales pentru a asigura conexiune la internet de ultimă generaţie în toată peninsula, fără zone albe.

Cinecitta, care a cunoscut epoca de glorie în anii 1950 graţie celor mai mari nume ale cinematografiei italiene şi superproducţiilor hollywoodiene, va primi 300 milioane de euro dintr-un total de 6,68 miliarde de euro consacrate culturii şi turismului.

Puţin mai devreme în cursul zilei de marţi, Comisia Europeană a aprobat şi planul de redresare la Germaniei, de 25,6 miliarde de euro.

‘Este cu adevărat un răspuns extraordinar la o criză extraordinară’, a declarat preşedinta executivului UE, alături de cancelarul german Angela Merkel.

Potrivit cancelarului, 42% din fonduri vor fi direcţionate spre proiecte care contribuie la atingerea obiectivelor de mediu.

Spre exemplu, 2,5 miliarde sunt dedicate reabilitării energetice a clădirilor rezidenţiale, conform unui oficial european.

Citește și : CANICULĂ la Moscova! A fost egalat un record vechi de 120 de ani!

 

De asemenea, 52% din fonduri vor merge spre proiecte de digitalizare, dintre care unele se suprapun cu proiecte incluse şi la tranziţia verde.

Fiecare plan naţional validat de Comisia Europeană mai trebuie aprobat de Consiliul European – ceea ce este considerat o formalitate -, în termen de patru săptămâni, astfel încât primele fonduri să fie deblocate în iulie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.