StiripesurseDiasporaPoliţişti germani au agresat jurnalişti în timpul unei manifestaţii la Dusseldorf

Poliţişti germani au agresat jurnalişti în timpul unei manifestaţii la Dusseldorf

Publicat:

Poliţişti germani au agresat jurnalişti în timpul unei manifestaţii la Dusseldorf împotriva unui proiect legislativ al parlamentului landului Renania de Nord – Westfalia, transmite dpa, potrivit agerpres

Un fotograf al agenţiei dpa a relatat că poliţiştii l-au lovit de mai multe ori cu un baston şi că cel puţin încă un coleg al său a fost agresat.

Citește și : Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

Exact înainte, printre demonstraţi fuseseră detonate grenade fumigene, a spus el.

Poliţia nu a comentat iniţial cu privire la incident. Un purtător de cuvânt a spus că au existat diverse motive pentru această operaţiune, dar că nu s-au înregistrat până acum răniţi.


O purtătoare de cuvânt a poliţiei din Dusseldorf a transmis ulterior că va fi depusă o plângere împotriva poliţistului pentru presupusă vătămare corporală.

Agenţia dpa a condamnat atacarea violentă a angajatului său şi a altor jurnalişti. Redactorul-şef Sven Goesmann a numit incidentul ‘un atac inacceptabil împotriva libertăţii presei’ şi a cerut o clarificare completă a evenimentelor, într-o scrisoare trimisă ministrului de interne al landului, Herbert Reul.

Protestul de la Dusseldorf a fost organizat de o alianţă formată mai ales din organizaţii de stânga. La manifestaţie au participat şi grupuri de suporteri ai unor echipe de fotbal din Koln şi Dusseldorf.

Citește și : Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

Proiectul de lege contestat vizează să reglementeze demonstraţiile, spre exemplu interzicând uniformele sau îmbrăcămintea asemănătoare acestora, pentru a preveni comportamentele violente.

Conform organizatorilor protestului, în jur de 6.000 de persoane erau prezente în cursul după-amiezii la manifestaţie, care nu se încheiase încă. Poliţia nu a făcut nicio referire la numărul participanţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.