StiripesurseExterneUn reputat politolog german este bănuit de SPIONAJ în favoarea Chinei

Un reputat politolog german este bănuit de SPIONAJ în favoarea Chinei

Publicat:

Un politolog german care conducea un grup de reflecţie este suspectat că ar fi întreprins activităţi de spionaj între 2010 şi 2019 în favoarea serviciilor de informaţii chineze, a anunţat marţi Parchetul federal german, informează AFP, potrivit agerpres.

Politologul suspectat, Klaus L., arestat luni şi care ar putea fi plasat în arest provizoriu, ar fi furnizat serviciilor chineze, în schimbul unor “onorarii”, informaţii “obţinute în principal datorită numeroaselor sale contacte politice la nivel înalt”, stabilite în cadrul think-tank-ului pe care îl conduce din 2001, precizează Parchetul federal într-un comunicat.

Citește și: Un avion de pasageri A DISPĂRUT de pe radar în estul Rusiei

El este vizat de un mandat de arestare eliberat pe 21 iunie de tribunalul regional din Munchen.

Profesorul, care a reuşit să dea grupului său de reflecţie o “importanţă internaţională” datorită “reputaţiei sale ştiinţifice şi reţelelor pe care le-a format vreme de mai mulţi ani”, ar fi fost recrutat de serviciile chineze în timpul unui turneu de conferinţe în iunie 2010, la Shanghai.


“Membri ai unui serviciu de informaţii chinez l-au contactat pe suspect pentru a-l incita la cooperare”, relatează Parchetul federal însărcinat cu dosarele de spionaj internaţional. “În timpul perioadei care a urmat, până în noiembrie 2019, suspectul a furnizat cu regularitate informaţii serviciului chinez, înainte sau după vizite de stat sau conferinţe internaţionale, precum şi asupra unor probleme de actualitate”, a detaliat Parchetul federal, cu sediul în Karlsruhe.

Citește și: Ultima ascunzătoare a lui El Chapo poate fi câștigată la loterie

Klaus L. “le-a obţinut (informaţiile) în principal datorită numeroaselor sale contacte politice de nivel înalt, prin intermediul institutului” pe care îl conducea. “În schimb, suspectul a fost finanţat pentru a se duce la reuniuni cu ofiţeri de informaţii chinezi” şi “a primit onorarii”.

Germania s-a confruntat recent cu un alt caz de spionaj, care a implicat de această dată Rusia. Justiţia germană a anunţat pe 21 iunie arestarea pe teritoriul său a unui om de afaceri rus ce lucra la o universitate germană şi care este suspectat de spionaj în favoarea Moscovei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

Netanyahu bombardează Libanul și demolează afirmațiile lui Trump

În mai puțin de douăzeci și patru de ore, guvernul israelian a spulberat declarațiile Casei Albe privind un armistițiu în Liban, în special pentru...

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.