StiripesurseDiasporaGrecia extinde testarea obligatorie la tot personalul nevaccinat din turism

Grecia extinde testarea obligatorie la tot personalul nevaccinat din turism

Publicat:

Grecia a anunţat joi că toţi lucrătorii nevaccinaţi din turism şi sectorul restaurantelor vor trebui să facă teste regulate împotriva coronavirusului, guvernul extinzând astfel la nivel naţional, în urma creşterii numărului de infectări, o obligaţie impusă până acum doar în câteva insule turistice populare, transmite Reuters, potrivit agerpres.

După un an turistic 2020 dezastruos, Grecia a ridicat majoritatea restricţiilor şi speră într-o revigorare măcar parţială în această vară a industriei sale turistice cruciale pentru economie.

Citește și : Boris Johnson presează UE să analizeze ‘cu seriozitate’ propunerile sale privind Irlanda de Nord

Însă, în urma unei noi creşteri a numărului de infectări, cauzată de varianta Delta a coronavirusului, Grecia a impus săptămâna trecută ca lucrătorii nevaccinaţi din restaurante şi turism de pe unele insule turistice principale să se testeze de două ori pe săptămână, într-un efort de a salva sezonul de vară.

Aceeaşi regulă li se va aplica de acum încolo lucrătorilor din aceste sectoare din întreaga ţară, a declarat ministrul adjunct pentru protecţia cetăţenilor, Nikos Hardalias, într-un briefing de presă. ‘Obiectivul este ca ţara noastră să transmită în continuare mesajul că a fost şi rămâne o destinaţie turistică sigură’, a explicat el.


În pofida unor restricţii recente, pe insula Mykonos, renumită pentru petreceri, numărul de infectări a crescut rapid, obligând autorităţile să interzică deplasările pe timp de noapte şi muzica în localuri începând din 26 iulie.

Hardalias a afirmat că situaţia din Mykonos s-a ameliorat uşor şi că autorităţile vor decide în zilele următoare dacă măsurile vor fi prelungite sau nu.

Fostul prim-ministru Alexis Tspiras, liderul principalului partid de stânga de opoziţie, Syriza, a fost de părere că restricţiile impuse în Mykonos trimit ‘un semnal foarte prost’ pentru Grecia ca destinaţie turistică.

Citește și : Rusia a testat DECONECTAREA de la internetul global

Grecia a vaccinat în jur de 45% din populaţia de 11 milioane de locuitori. După ce a ordonat vaccinarea personalului sanitar şi de îngrijire, guvernul i-a îndemnat pe profesori să se vaccineze la timp pentru începutul anului şcolar în septembrie.

Joi, Grecia a raportat 2.604 cazuri de infectare şi un bilanţ total de 469.042 de la debutul pandemiei. În jur de 12.875 de persoane au decedat în urma complicaţiilor bolii COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.