StiripesurseDiasporaMichele Nicoletti este noul preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Michele Nicoletti este noul preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Publicat:

Italianul Michele Nicoletti (foto) a fost ales luni în funcţia de preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), devenind astfel al 31-lea preşedinte al APCE începând din 1949 şi al doilea italian care ocupă acest post, relevă un comunicat de presă al Consiliului Europei, potrivit agerpres.

Nicoletti, care a fost singurul candidat, a preluat funcţia de la ciprioata Stella Kyriakides.

Citeşte şi: Trei oameni au murit într-o explozie produsă în Thailanda

Conform regulamentului de procedură al APCE, mandatul preşedintelui acesteia este de un an, care poate fi reînnoit o singură dată.

În discursul său inaugural, noul preşedinte al APCE a pledat pentru unitatea sporită a Consiliului Europei ‘ca singura instituţie europeană ce reuneşte 47 de ţări în jurul valorilor drepturilor omului, democraţiei, statului de drept şi acceptării Curţii sale Europene”.


”Într-o perioadă de provocări mari şi dramatice – de la terorism la migraţie, de la ascensiunea rasismului şi a xenofobiei la singurătatea disperată a atât de multor oameni – trebuie să oferim un răspuns la tentaţiile naţionaliste şi şovine, la presiunile centrifuge şi la conflicte prin reafirmarea nevoii de pace şi justiţie pe continentul nostru”, a subliniat Michele Nicoletti.

Citeşte şi: Un turist român a fost ÎMPUŞCAT pe străzile din New York – VIDEO

În opinia sa, în calitate de for politic şi organism statutar al Consiliului Europei, APCE trebuie să-şi îndeplinească rolul în soluţionarea acestor provocări, ceea ce presupune implicarea activă a tuturor membrilor şi delegaţilor din toate cele 47 de state membre.

În acelaşi timp, Nicoletti s-a pronunţat pentru participarea tuturor statelor membre ale Consiliului Europei la procesul de apărare a unităţii europene. ‘Pentru îndeplinirea acestui scop, nu trebuie să încetăm să denunţăm deschis orice încălcare a drepturilor omului, comisă în orice parte a continentului nostru şi de către orice autoritate”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.