StiripesurseDiasporaO mănăstire şi circa zece sate au fost înconjurate de flăcări...

O mănăstire şi circa zece sate au fost înconjurate de flăcări pe insula grecească Evia

Publicat:

O mănăstire şi circa zece sate au fost înconjurate de flăcări miercuri după-amiază pe insula Evia, situată la o distanţă de 200 de kilometri de Atena, iar incendiul pare scăpat de sub control, au indicat pompierii eleni aflaţi la faţa locului, potrivit AFP., scrie agerpres

În timp ce rezidenţii din 12 sate şi cătune ameninţate de flăcări au fost evacuaţi, trei călugări de la mănăstirea Sfântul David, în apropiere de Rovies, în nordul insulei Evia, au refuzat să părăsească zona, a precizat presa locală, informaţie confirmată de pompierii din Evia.

Citește și : Ani grei de închisoare pentru doi iranieni cu dublă cetăţenie

”Flăcările au o înălţime de 30 până la 40 de metri şi înconjoară mănăstirea. Ne sufocăm din cauza fumului”, a declarat telefonic un călugăr pentru agenţia de presă greacă ANA.

Viceprimarul unui sat din apropiere, Argyris Liaskos, a deplâns pe postul de televiziune Skai că ”niciun mijloc aerian nu a fost mobilizat pentru a stinge flăcările”.


”Cel puţin 150 de locuinţe au ars”, a mai precizat acesta.

Sub efectul unei canicule excepţionale, pe teritoriul Greciei erau active miercuri circa 40 de incendii, printre care şi cel de pe insula Evia, unde trei pompieri au fost uşor răniţi.

Citește și : Minskul spune că vameşii lituanieni îi bat pe migranţii care ies din Belarus

Un incendiu a izbucnit şi în apropierea localităţii Olympia, însă situl antic al primelor Jocuri Olimpice nu este ameninţat, potrivit pompierilor eleni.

Circa 100 de pompieri au fost mobilizaţi, asistaţi de trei elicoptere şi două avioane care transportă apă, potrivit aceleiaşi surse.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.