StiripesurseDiasporaMacron, despre certificatul sanitar:Unii protestează, dar pe alţii, mai numeroşi, această...

Macron, despre certificatul sanitar:Unii protestează, dar pe alţii, mai numeroşi, această măsură îi linişteşte

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a susţinut miercuri măsurile de combatere a pandemiei COVID-19 adoptate în mod ”democratic”, în faţa manifestanţilor antivaccinişti care îi reproşează încălcarea libertăţilor prin impunerea certificatului sanitar fără de care în Franţa nu se mai poate intra în multe spaţii de recreere, inclusiv baruri sau restaurante, potrivit agerpres

”Contrar a ceea ce spun unii, care profită de această pandemie pentru a câştiga alegători, niciodată în istoria noastră o criză de o asemenea amploare nu a fost combătută într-un mod atât de democratic”, a spus Macron de la reşedinţa de vară a preşedinţiei franceze de la Bregancon, transmite agenţia EFE.

Citește și : Scurgere de petrol în Marea Neagră

El a condus de acolo un Consiliu de Apărare sanitar, la care a avertizat că ”sub influenţa aşa-numitei variante Delta, situaţia sanitară este mai mult decât dificilă’.

Cât despre certificatul sanitar, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară, preşedintele francez a subliniat că ”nu există alternativă” pentru această măsură intrată în vigoare luni în Franţa şi care se aplică pentru accesul în numeroase spaţii închise.


”Unii sunt preocupaţi de certificatul sanitar. Este dreptul lor. Dar să nu uităm că există şi alte persoane, mai numeroase, dar de asemenea şi mai tăcute, pe care acest pas îi linişteşte”, a explicat Macron.

Citește și : Fostul dictator din Sudan va fi predat CPI

Conform ultimului bilanţ pe 24 de ore, cel de marţi, Franţa a înregistrat în această zi 28.576 de noi cazuri de COVID-19.

Peste 230.000 de persoane au ieşit în stradă sâmbătă la Paris şi în alte oraşe ale Franţei, în al patrulea weekend consecutiv de proteste împotriva impunerii certificatului sanitar şi a vaccinării obligatorii pentru angajaţii din spitale şi cămine de bătrâni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.