StiripesurseȘtirile zileiRepublica Dominicană îşi redeschide aeroporturile

Republica Dominicană îşi redeschide aeroporturile

Publicat:

Autorităţile dominicane au autorizat miercuri redeschiderea aeroporturilor internaţionale Las Americas şi La Isabela, ambele din Santo Domingo, după ce condiţiile meteo s-au ameliorat în urma trecerii furtunii tropicale Fred, relatează EFE, potrivit agerpres.

Efectele furtunii tropicale au perturbat 47 de zboruri pe Aeroportul Internaţional Las Americas, 16 dintre acestea fiind anulate.

Citeşte şi: Noua Zeelandă îşi redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din ţări cu risc scăzut – Black News

“Zborurile comerciale anulate spre Puerto Rico, Aruba şi Curazao vor fi reluate joi şi vineri”, a declarat Luis Jose Lopez, purtător de cuvânt al Aeropuertos Dominicanos Siglo XXI (Aerodom), operatorul terminalelor.

Republica Dominicană a înregistrat precipitaţii abundente în cursul zilei de miercuri, în urma trecerii furtunii tropicale Fred, care a atins uscatul în provincia San Cristobal (sud-est), însoţite de vânturi de peste 45 de kilometri pe oră.


Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA a informat, în buletinul de la ora 14:00 (18:00 GMT), că Fred se află la 30 de kilometri vest de Santo Domingo, în Republica Dominicană, şi la 330 de kilometri sud-est de Insulele Turks şi Caicos din Caraibe.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Ciclonul se îndreaptă spre direcţia nord-vest cu o viteză de 26 de kilometri pe oră.

Potrivit prognozei NHC, după ce va trece deasupra insulei La Espanola (Republica Dominicană şi Haiti), centrul furtunii tropicale Fred se va îndrepta spre insulele Turks şi Caicos şi va ajunge joi în Bahamas.

Fred poate produce precipitaţii de până la 152 de milimetri ce pot provoca inundaţii, creşterea cursului apelor şi alunecări de teren, iar în zonele de coastă, fiind însoţit de vânturi puternice, curenţi şi valuri înalte, avertizează NHC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.