StiripesurseȘtirile zileiFIFA cere ajutorul pentru evacuarea jucătoarelor de fotbal din Afganistan

FIFA cere ajutorul pentru evacuarea jucătoarelor de fotbal din Afganistan

Publicat:

FIFA şi sindicatul FIFPro au trimis mesaje mai multor guverne, cerând ajutorul acestora pentru evacuarea jucătoarelor de fotbal din Afganistan, relatează bbc.com, scrie news.ro .

FIFPro a precizat în social media că în ultimele zile a discutat cu guverne “pentru stabilirea unui plan de evacuare pentru sportivii în cazul cărora există riscuri”. Sindicatul a menţionat că îşi doreşte să facă astfel încât cât mai mulţi oameni să ajungă să fie în siguranţă şi a precizat că este îngrijorat pentru persoanele din sport care au pledat în Afganistan pentru drepturile omului.

Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

De când puterea a fost preluată de talibani, sportivele din Afganistan se tem pentru siguranţa lor. În această săptămână, Khalida Popal, fost căpitan al naţionalei de fotbal feminin a Afganistanului, şi Shabnam Mobarez, actualul căpitan, ambele aflate în afara ţării, au lansat un apel pentru ca restul jucătoarelor să fie ajutate. Popal, care le-a îndemnat pe jucătoare să dea foc echipamentelor şi să îşi şteargă conturile de social media, a declarat că se teme pentru “toate acele femei care au rămas singure, fără protecţie şi siguranţă, şi care au fost foarte vocale, foarte active, care au folosit fotbalul ca metodă de activism”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.